Aproximativ 1.500 de metri cubi de pietriş şi nisip, excavaţi ilegal de pe 5 hectare de teren în județul Prahova

Excavator
iStock

Aproximativ 1.500 de metri cubi de pietriş şi nisip au fost excavaţi ilegal de pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare de teren, în apropierea oraşului Boldeşti Scăeni din judeţul Prahova.

 

Cantitatea de agregate minerale a fost depozitată pe un teren din apropierea zonei unde s-a făcut exploatarea, potrivit News.ro.

Poliţia anunţă că a deschis dosar penal pentru infracţiunea de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

Primarul oraşului Boldeşti Scăeni, Constantin Bucuroiu, declară că nu are cunoştinţă de existenţa vreunei balastiere ilegale şi spune că a discutat cu reprezentanţii unei balastiere care funcţionează în zonă care confirmă controlul autorităţilor, dar spun că au documente pentru activitatea pe care o prestează.

Controalele, la care au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi ai Administraţiei Naţionale Apele Române, au avut loc joi, 25 mai, în localităţile Boldeşti Scăeni, Râfov şi Măneşti.

Citește și
rosii
Corpul de Control al Ministerului Agriculturii verifică solariile din Glodeanu-Sărat, Buzău. Mai multe persoane, cercetate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În fiecare dintre cele trei localităi a fost verificat câte un agent economic.

„Pe raza localităţii Boldeşti Scăeni a fost identificat un perimetru cu o suprafaţă de aproximativ 5 hectare, unde ar fi fost executate activităţi miniere, fiind excavată o cantitate de circa 1.500 de metri cubi de nisip şi pietriş, fără deţinerea unui permis de exploatare. Ulterior excavării, materialul a fost transportat şi depozitat în apropierea perimetrului de exploatare. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,«executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă»”, se arată într-o informate transmisă, vineri după-amiază, de către reprezentanţii Biroului de comunicare al Inspectoratului de Poliţia Judeţean Prahova.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că descoperirea privind exploatarea fără licenţă a agregatelor minerale pe raza oraşului Boldeşti Scăeni a fost făcută în cadrul controlului tematic şi că nu a existat o reclamaţie în acest sens.

Contactat telefonic, primarul oraşului Boldeşti Scăeni, Constantin Bucuroiu a declarat, în primă fază, pentru News.ro, că nu are cunoştinţă despre existenţa unei exploatări ilegale de agregate minerale pe raza oraşului.

”Există o balastieră care lucrează pe terenuri pe care le deţine, nu pe terenurile Primăriei. Nu ştiu să existe vreo balastieră ilegală”, a spus Constantin Bucuroiu.

Ulterior, edilul a revenit cu informaţii, explicând că a luat legătura cu reprezentanţii balastierei şi că aceştia i-au confirmat că au avut parte de un control, dar că ”totul este în regulă”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Metoda prin care mai mulți părinți din București au luat ilegal bani de la stat de pe urma copiilor lor
Metoda prin care mai mulți părinți din București au luat ilegal bani de la stat de pe urma copiilor lor

Zeci de mame și tați de bebeluși au dat explicații încă de dimineață în fața polițiștilor de la Sectorul 1.  

Corpul de Control al Ministerului Agriculturii verifică solariile din Glodeanu-Sărat, Buzău. Mai multe persoane, cercetate
Corpul de Control al Ministerului Agriculturii verifică solariile din Glodeanu-Sărat, Buzău. Mai multe persoane, cercetate

Corpul de Control al Ministerului Agriculturii face verificări în bazinul legumicol Glodeanu-Sărat din Buzău, în căutarea legumicultorilor, care ar folosi pesticide ilegale.

Dosarul permiselor de conducere obținute ilegal în Suceava. Gruparea cerea mită mai mare pentru candidații de etnie romă
Dosarul permiselor de conducere obținute ilegal în Suceava. Gruparea cerea mită mai mare pentru candidații de etnie romă

Informații revoltătoare în dosarul permiselor de conducere obținute ilegal în Suceava, cu ajutorul polițiștilor care cereau mită.

Interlopii români care au speriat Irlanda. S-au îmbogățit obligând femei să se prostitueze
Interlopii români care au speriat Irlanda. S-au îmbogățit obligând femei să se prostitueze

Un clan din România este acuzat că a dezvoltat o rețea ilegală de prostituție pe teritoriul Irlandei și ar fi câștigat sume importante de bani. 38 de perchezitii au avut loc în Gorj, Vâlcea și în municipiul București, iar 30 de persoane au fost duse la au

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.