„Practica este extrem de importantă”. Medici rezidenți au învățat cum să folosească pompele de insulină

×
Codul embed a fost copiat

Numărul pacienților cu diabet din România este în creștere, iar medicii fac eforturi pentru a le ușura viața.

Pentru prima dată, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a organizat un curs în care medicii rezidenți au învățat cum să folosească pompele de insulină, adică dispozitivele medicale care se aplică pe corp și eliberează insulina în organism 24 de ore pe zi. Practic, acestea înlocuiesc injecțiile.

În România peste 800.000 de persoane au diabet, iar asta ne situează printre țările cu cea mai mare prevalență a acestei boli.

Anca Pantea Stoian, medic primar diabetolog: „Este esențial în specialitatea noastră să știm să folosim toți și pompa de insulină și senzorii de monitorizare glicemică, chiar dacă în curricula de pregătire a medicilor rezidenți există un capitol important dedicat instruirii, totuți partea practică este extrem de importantă''.

Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila: „Tehnologia avansează de la an la an și întotdeauna trebuie să asimilăm noile noțiuni din fiecare specialitate. Pentru că față de anii anteriori totul de schimbă în tratamentul diabetului de exemplu''.

Citește și
injecție
Caz șocant în Pakistan. Cel puțin 13 pacienţi cu diabet au raportat pierderi de vedere după administrarea unei injecţii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
1 din 3 copii trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate. Boala este asociată cu 80% din cazurile de diabet de tip 2
1 din 3 copii trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate. Boala este asociată cu 80% din cazurile de diabet de tip 2

1% din populația lumii, afectată de hipertiroidism, 5 din 100 de noduli tiroidieni sunt canceroși, iar peste 50.000 de cazuri noi de cancer tiroidian sunt diagnosticate în fiecare an în Europa, în principal la femei tinere.

Caz șocant în Pakistan. Cel puțin 13 pacienţi cu diabet au raportat pierderi de vedere după administrarea unei injecţii
Caz șocant în Pakistan. Cel puțin 13 pacienţi cu diabet au raportat pierderi de vedere după administrarea unei injecţii

Autorităţile pakistaneze au lansat investigaţii asupra prevalenţei medicamentelor contrafăcute şi contaminate, după ce o injecţie al cărei conţinut fusese produs local ar fi provocat pierderi de vedere pentru mai multe persoane.

Medic, despre consumul de energizante în rândul tinerilor: „Dacă la mașină punem combustibil de avion, o să bubuie”
Medic, despre consumul de energizante în rândul tinerilor: „Dacă la mașină punem combustibil de avion, o să bubuie”

Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, a atras atenţia asupra efectelor pe care le pot avea energizantele în corpul copiilor şi al tinerilor, mai ales dacă sunt consumate în exces.

România va avea un Registru Național de Diabet Zaharat și Prediabet. Cine elaborează și ce include planul de prevenție
România va avea un Registru Național de Diabet Zaharat și Prediabet. Cine elaborează și ce include planul de prevenție

Comisia Naţională de Diabet a Ministerului Sănătăţii anunţă că va fi realizat Registrul Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet, notează Agerpres.

Semnele care arată că ai putea face diabet în următorii 10 ani. Un român din cinci este în această situație
Semnele care arată că ai putea face diabet în următorii 10 ani. Un român din cinci este în această situație

Un român din cinci riscă să facă diabet în următorii 10 ani. Sunt rezultatele unui program de diagnostic desfășurat cu participanți voluntari în 900 de farmacii din România.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.