Un bărbat din Neamț a primit doi rinichi de la un pacient aflat în moarte cerebrală

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 52 de ani, din judeţul Neamţ, a primit o nouă şansă la viaţă, chiar în ziua de Crăciun. Bărbatul, care suferea de insuficienţă renală de 5 ani, a primit doi rinichi de la un pacient aflat în moarte cerebrală.

Intervenţia a fost o premieră pentru spitalul Parhon din Iaşi, acolo unde a şi avut loc transplantul. Pacientul se reface şi totul decurge perfect, spun medicii.

Pregătirile pentru operaţie au început chiar în noaptea de Ajun, iar toată intervenţia a durat 9 ore. Pacientul era în evidenţă spitalului din 2005, şi timp de 10 ani a încercat toate tratamentele posibile, însă fără succes.

Acum, un bărbat de 62 de ani, intrat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral, s-a dovedit compatibil.

Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt spitalul Parhon Iaşi: „Fiind un donator mai în vârstă, s-a luat decizia de a se implanta ambii rinichi la acelaşi pacient. Acest lucru a impus o durată de intervenţie mai lungă, pacientul a ieşit din operaţie după 9 ore şi se recuperează acum în secţia de transplant.”

Citește și
operație testicule
Un bărbat a primit un testicul de la fratele său, după o operație extrem de complicată
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Adrian Covic, coordonator Centru Transplant Renal Iaşi: „O intervenţie deosebită din toate punctele de vedere. A fost de Crăciun, magia şi minunea Crăciunului. Pentru că era un rinichi marginal, de la un pacient vârstnic, diabetic şi cu insuficientă renală în momentul prelevării, a fost luată să decizia să se insereze ambii rinichi, o potrivire perfectă.”

În total, anul acesta la spitalul Parhon din Iaşi au avut loc 25 de transplanturi. Medicii spun însă că ar fi nevoie de mult mai multe, dar legislaţia în acest domeniu ar trebui schimbată.

Sincron Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt spitalul Parhon Iaşi: „A fost un an care a început mai greu, dar care s-a reactivat la sfârşit, dar este loc de mai bine. Avem 10 pacienţi transplantaţi de la donatori cadaverici, dar sunt insuficienţi pentru lista de aşteptare mare."

Adrian Covic, coordonator Centru Transplant Renal Iaşi: „Trebuie schimbată legea, avem una dintre cele mai restrictive legi. De aceea acum transplantul renal este într-un uşor reflux. Avem cunoştinţe şi specialist, trebuie o lege nouă şi o dotare mai bună."

În acest moment, la centrul de Transplant din Iaşi, peste 500 de pacienţi cu insuficiență renală sunt pe listele de aşteptare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
Un bărbat a primit un testicul de la fratele său, după o operație extrem de complicată
Un bărbat a primit un testicul de la fratele său, după o operație extrem de complicată

Un bărbat în vârstă de 36 de ani care s-a născut fără testicule a primit unul donat de fratele său, geamăn monozigot, în urma unei operaţii complicate de transplant, prima de acest tip realizată în Serbia şi a doua în întreaga lume.

Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat 30 de ani. „Încă mai ai curajul să fumezi?”
Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat 30 de ani. „Încă mai ai curajul să fumezi?”

Medicii de la Spitalul Wuxi din Jiangsu, China, au extras organele de la un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a murit din cauza mai multor boli pulmonare.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.