Tătaru: Sunt două săptămâni grele, vom avea o creștere progresivă a numărului de cazuri

Când am putea reveni la starea de urgență. Anunțul făcut de ministrul Sănătății

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că urmează două săptămâni de "creştere progresivă" a cazurilor de infectare cu COVID-19, iar în acest timp se lucrează la adaptarea spitalelor din zonele afectate.

"Începând cu 3 iulie, odată cu intrarea în vigoare a legii, am reluat această muncă titanică de identificate, diagnosticare, izolare, carantinare sau izolare la domiciliu. În acest moment suntem în săptămânile în care se consumă boala acelor aproape 4.000 de pacienţi care au refuzat internarea sau au solicitat externarea în cele aproape trei săptămâni. Sunt două săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri. Rămâne ca noi, ca sistem sanitar, ca Minister, ca guvern, să adaptăm unităţile sanitare pe care le avem, paturile de terapie intensivă, aparatura, la numărul care în fiecare zi îl vedem ca şi terapie intensivă, ca şi adresabilitate la unităţile de primiri urgenţe", a declarat Tătaru, joi, la Sibiu, potrivit Agerpres.

Până joi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 49.591 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19).

Potrivit ministrului, sunt adaptate şi spitalele din judeţele limitrofe celor cu cazuri multe pentru a putea tratata pacienţi infectaţi.

"Ventilatoare avem, s-au şi adaptat la spitalele modulare care le avem, avem obţinut aviz pentru acel spital pe care-l avem în Chitila, se operaţionalizează astăzi primele 100 de paturi, se vor operaţionaliza tot în zilele următoare şi 100 din cele 500 de paturi din spitalul modular ce ţine de Victor Babeş din Pipera, avem spitalul Elias cu acel spital din incintă, tot spital modular care este operaţional în acest moment şi avem şi unităţile mobile de terapie intensivă pe care în acest moment le avem trimise către Piteşti, Prahova, Galaţi şi Timişoara. Noi adaptăm aceste unităţi mobile, după cum ştiţi avem nişte judeţe care în acest moment au o creştere ridicată: Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Braşov, Galaţi şi municipiul Bucureşti. Adaptăm unităţile medicale din judeţele limitrofe şi din judeţele aflate la distanţă pentru a putea acoperi necesarul atât de paturi de terapie intensivă, ventilatoare, şi de spitale suport COVID", a mai spus Tătaru.

Citește și
coronavirus
Percepția românilor despre COVID-19: 12% nu cred în existența bolii și consideră că este o invenție
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El a spus că, dacă sunt respectate măsurile de prevenţie, după două-trei săptămâni se poate vorbi despre o aplatizare a numărului de cazuri.

"Suntem în cele două săptămâni pe care dacă le gestionăm, nu doar noi Guvernul, şi populaţia, şi agenţii economici care au beneficiat de acele relaxări, dacă le luăm şi le aşezăm fiecare în parte, portul măştii, păstrarea distanţării fizice, spălatul pe mâini, un dezinfectant prezent la locul de muncă, prezent la o terasă, respectarea acestor reguli şi seara, după ora 22:00, respectarea acestor reguli şi în zonele turistice, putem vorbi peste două-trei săptămâni de o aplatizare şi de o scădere a numărului de cazuri. Dacă nu vom respecta aceste reguli, să ne aşteptăm la o creştere relativă progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze", a afirmat Tătaru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coronavirus România, 30 iulie. Nou record de cazuri noi - 1.356. 35 de decese în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 30 iulie. Nou record de cazuri noi - 1.356. 35 de decese în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 30 iulie. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi că „dacă se respectă regulile, vom avea o aplatizare în 2 săptămâni”, afirmând că în acest moment se continuă creșterea progresivă a noilor cazuri de infectare.

Percepția românilor despre COVID-19: 12% nu cred în existența bolii și consideră că este o invenție
Percepția românilor despre COVID-19: 12% nu cred în existența bolii și consideră că este o invenție

Peste 55% dintre români cred în existenţa noului coronavirus, în timp ce 33% au dubii cu privire la existenţa acestuia iar 12% cred că este o invenţie, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piaţă Novel Research.

COVID-19 continuă să se răspândească agresiv pe glob. Peste 2 milioane de infectări în ultima săptămână
COVID-19 continuă să se răspândească agresiv pe glob. Peste 2 milioane de infectări în ultima săptămână

Peste 17 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în întreaga lume de la descoperirea noului coronavirus la finalul anului trecut în regiunea chineză Hubei.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.