Rafila: Nu am pârghiile legale să împiedic un medic să lucreze în privat după încheierea programului de lucru

alexandru rafila
Shutterstock

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că un medic poate lucra simultan în sistemul public şi în cel privat, cu condiţia să nu existe o suprapunere între cele două, scrie Agerpres.

"Nu am, în momentul de faţă, pârghiile legale să împiedic un medic să-şi exercite profesia în sistemul privat după încheierea programului de lucru în sistemul public (...). Nu poate să existe suprapunere între cele două, adică să am program până la 3,00 şi am consultaţii la privat de la 12,00. Cel de-al doilea element, care de fapt confirmă ceea ce spuneam în luna septembrie, trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte circuitul pacientului. Pacientul nu trebuie să fie examinat, evaluat într-un spital public cu resursele spitalului public şi ulterior îndrumat de acelaşi medical la spitalul privat. Eu nu pot să fiu inconştient, nu eu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, oricine ar fi el, încât să redirecţioneze resursele dinspre sectorul public spre sectorul privat. Asta nu are niciun fel de legătură cu îngrădirea medicului de a lucra şi într-o parte şi în alta, cu condiţia să existe un angajament - poate să fie şi scris (...) în care el (...) respectă programul public şi face un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el sau lucrează o cunoştinţă de-a lui", a precizat, sâmbătă, Rafila, la Prima TV.

În opinia sa, un astfel de angajament nu ar trebui să fie complicat de pus în practică şi l-ar putea da orice medic care lucrează atât la stat, cât şi în unităţile sanitare private.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bulimia nervoasă, cum o recunoști și ce consecințe are asupra sănătății
Bulimia nervoasă, cum o recunoști și ce consecințe are asupra sănătății

Bulimia nervoasă este una dintre cele mai cunoscute și frecvente tulburări de comportament alimentar, alături de mâncatul compulsiv și anorexia nervoasă.

Alimente care calmează arsurile la stomac. Cum previi refluxul gastroesofagian
Alimente care calmează arsurile la stomac. Cum previi refluxul gastroesofagian

Majoritatea persoanelor se confruntă măcar o dată în viață cu arsurile la stomac. Acestea reprezintă o problemă medicală comună, care poate apărea ocazional după consumul anumitor alimente, mese sau băuturi.

Mâncatul compulsiv: cum recunoști și cum gestionezi binge eating
Mâncatul compulsiv: cum recunoști și cum gestionezi binge eating

Supraalimentarea pe care unii o asociază cu foamea exagerată sau poftele poate fi, de fapt, o tulburare de alimentație. Dacă te consideri un adevărat gurmand, este important să înveți să diferențiezi acest lucru de mâncatul compulsiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.