Peste 5.000 de sindicalişti din Sănătate sunt aşteptaţi, luni, la un amplu protest în București. Ce nemulțumiri au

medici proteste
Pro TV

Peste 5.000 de membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară sunt aşteptaţi, luni, să ia parte la demonstraţii în faţa Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Palatului Parlamentului.

Principala revendicare a acestora este creşterea salariilor.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei, protestatarii mai solicită:

► respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcţie de inflaţie;

► asigurarea unei creşteri reale a veniturilor salariale (creşterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaţilor din sănătate;

Citește și
greva cnas
Protest al angajaților din sănătate, joi la București. Ce vor anunța sindicaliștii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

► plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiţii de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite, pentru sacrificiul personal şi al vieţii de familie pe care-l fac lucrând în ture şi în zilele libere/de sărbători legale;

► protestul este îndreptat şi împotriva formei ultimei ordonanţe de urgenţă privind unele creşteri salariale în sănătate, considerând că este o ordonanţă a inechităţii şi a nepriceperii emitenţilor iar prin această OUG se creează o serie de noi inechităţi salariale şi se adâncesc câteva dintre cele pre-existente.

Programul demonstraţiilor este următorul:

• Piaţa Victoriei, ora 11,00; primul miting al sănătăţii se va desfăşura între orele 11,00 - 12,00, participanţii la protest solicitând acordarea drepturilor cuvenite şi respectarea demnităţii profesioniştilor din sănătate;

• Prima parte a marşului sănătăţii continuă pe Calea Victoriei până în Piaţa Revoluţiei, între orele 12,00 - 12,30, pentru a semnaliza public nemulţumirea angajaţilor din sănătate "faţă de lipsa de respect pe care o demonstrează guvernanţii";

• Oprire în Piaţa Revoluţiei şi în faţa Ministerelor Muncii şi Sănătăţii, între orele 12,30 - 13,00.

"Ambilor miniştri le solicităm să-şi îndeplinească obligaţiile asumate şi acordarea tuturor drepturilor solicitate. Ambilor miniştri le reproşăm încălcarea flagrantă a îndatoririlor lor publice prin politizarea dialogului social (desfăşurată sub coordonarea Guvernului). Încălcarea flagrantă a regulilor de dialog social are drept consecinţă ivirea unui OUG privind salarizarea care contravine total celor convenite în cadrul negocierilor purtate privind noua lege a salarizării", transmite Federaţia Solidaritatea Sanitară.

•A doua parte a marşului sănătăţii continuă între orele 13:00 și 14:00 către Piaţa Constituţiei.

"Amintim tuturor cetăţenilor că am fost şi suntem în continuare la datorie, pentru a le apăra sănătatea şi viaţa, meritând formele de recunoaştere corespunzătoare pentru asta. Ziua personalului medical constituie simbolul sacrificiilor şi dăruirii acestor profesionişti", spun sindicaliştii.

• Demonstraţia se încheie cu un alt miting în faţa Parlamentului, între orele 14:00 și 15:00.

"Aici solicităm parlamentarilor onorarea obligaţiilor privitoare la adoptarea noii legi a salarizării, în forma negociată, modificarea OUG 115/2023 astfel încât să fie acordate toate drepturile prevăzute în actuala lege a salarizării şi a OUG privind unele creşteri ale salariilor din sănătate, în forma stabilită în proiectul legii salarizării şi cu o creştere a veniturilor salariale peste nivelul inflaţiei", anunţă sindicaliştii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Sindicaliștii din Sănătate anunță că vor declanșa greva generală în 10 zile. Protest joi la Ministerul Muncii
Sindicaliștii din Sănătate anunță că vor declanșa greva generală în 10 zile. Protest joi la Ministerul Muncii

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a notificat miercuri Guvernul cu privire la intenţia declanşării grevei "împotriva politicii sociale şi economice" privind sectorul medical.

Protest al angajaților din sănătate, joi la București. Ce vor anunța sindicaliștii
Protest al angajaților din sănătate, joi la București. Ce vor anunța sindicaliștii

Protestul angajaților caselor de sănătate continuă joi în fața sediului central al CNAS din București. Oamenii susțin că nu au mai primit măriri salariale din 2018.

Protest în Capitală. Sindicaliștii din Sănătate, nemulțumiți de salarii: „Guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia”
Protest în Capitală. Sindicaliștii din Sănătate, nemulțumiți de salarii: „Guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia”

Nemulțumiți de salarii, dar și de blocarea angajărilor din sistem, salariații din sănătate au ieșit joi în stradă. Peste 1.500 de oameni au protestat în fața Guvernului, plecând apoi în marș spre Ministerul Sănătății și Parlament.

Sindicatele din sănătate, protest la ministerul Muncii. Calendarul acțiunilor sindicale
Sindicatele din sănătate, protest la ministerul Muncii. Calendarul acțiunilor sindicale

Și sectorul sanitar este la un pas de greva generală. Liderii de sindicat din sănătate au fost și ei la negocieri, cu ministrul Muncii.

Protest SANITAS în Piața Victoriei. Ce numulțumiri au sindicaliștii din Sănătate
Protest SANITAS în Piața Victoriei. Ce numulțumiri au sindicaliștii din Sănătate

Mii de sindicaliști din Sănătate au protestat, miercuri, în Piața Victoriei. Oamenii au fost aduși cu autocare din toată țara.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă