Ministerul Sănătăţii: Gradul de pozitivare pentru testele COVID-19 este de 32,57%

Test Covid

Gradul de pozitivare pentru testele COVID-19 efectuate este de 32,57%, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii, scrie Agerpres. 

Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate 28.921 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 88.804 teste RT-PCR şi antigen efectuate.

"Creşterea capacităţii de testare şi testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar şi pentru a preveni, pe cât posibil, răspândirea accentuată a virusului, prin limitarea contactelor pe care purtătorii virusului le au cu alte persoane", precizează MS într-un comunicat de presă.

Persoanele care au simptome ce pot indica prezenţa virusului SARS-CoV-2, respectiv febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului şi a mirosului, sunt rugate să apeleze medicul de familie, call-centerele DSP sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita testarea.

De asemenea, persoanele care manifestă simptome şi sunt în Bucureşti sau judeţul Ilfov se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testarea COVID-19.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 (http://www.ms.ro/centre-de-evaluare-covid-19/) pentru a primi consultaţie şi tratamentul necesar.

În situaţia unor forme severe cu simptome care se manifestă agresiv, pacienţii trebuie să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Localizarea celor 748 de centre de vaccinare este disponibilă la adresa https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Patru industrii provoacă aproape 3 milioane de decese pe an Europa
Patru industrii provoacă aproape 3 milioane de decese pe an Europa

Tutunul, alcoolul, alimentele ultraprocesate și combustibilii fosili ucid în fiecare an 2,7 milioane de oameni în Europa, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Țânțarul tigru, care provoacă febra dengue, a ajuns și în România. Cum se manifestă boala, care poate fi mortală
Țânțarul tigru, care provoacă febra dengue, a ajuns și în România. Cum se manifestă boala, care poate fi mortală

Țânțarul tigru, responsabil de răspândirea febrei dengue, care poate fi fatală, a ajuns și în România și se răspândește cu rapiditate în toată Europa.  

Un copil a murit de rujeolă, în București, infectat de la sora lui. Ambii erau nevaccinați. Epidemia face ravagii
Un copil a murit de rujeolă, în București, infectat de la sora lui. Ambii erau nevaccinați. Epidemia face ravagii

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.