Dispozitivul implantat sub piele care le schimbă radical viața celor cu probleme de auz

×
Codul embed a fost copiat

Pierderea auzului este unul dintre cele mai frecvente handicapuri. Aproape o jumătate de miliard de oameni suferă din această cauză, la nivel mondial.

Într-o universitate din Belgia, cercetătorii au implantat pentru prima oară o proteză auditivă sub pielea capului.

Această femeie nu mai aude cu urechea dreaptă de câţiva ani. Aşa că a decis să-şi implanteze o proteză auditivă, dar nu una obişnuită. Cercetătorii de la Spitalul Universitar din Loeven i-au implantat un dispozitiv minuscul sub piele.

Marijke Baeten: „Nu ştiu dacă se vede, dar aici e bateria şi aici e microfonul, astfel încât aud tot ceea ce se spune în jurul meu.”

Un implant auditiv clasic e ataşat la vedere, în spatele urechii. În cazul noului dispozitiv, şi microfonul şi bateria sunt fixate sub piele.

Citește și
nerv auditiv
Cum este afectat nervul auditiv după o noapte petrecută în club
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Profesor Nicolas Verhaert, specialistă la Universitatea din Leuven: „Dispozitivul este implantat direct în os. Nu poate fi văzut şi poţi chiar să înoţi cu el.”

Marijke Baeten: „E mult mai estetic decât să ai o baterie ataşată de cap şi toată lumea să vadă că ai un handicap auditiv.”

Dispozitivul auditiv a fost creat în special pentru cei care nu pot să poarte o proteză obişnuită.

Profesor Nicolas Verhaert, Universitatea din Leuven: „De exemplu, dacă eşti salvamar şi nu poţi sări în apă cu o proteză auditivă clasică, sau dacă lucrezi într-un mediu plin de praf. Un alt grup de oameni la care ne-am gândit sunt cei care au infecţii externe ale urechii sau cei care au un canal auditiv prea îngust.”

Tehnologia din spatele acestui tip de implant auditiv e încă în stadiu incipient, însă cea mai mare problemă este costul dispozitivului, care ajunge până la 10.000 de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Toți copiii născuți în maternitățile de stat beneficiază de control auditiv gratuit
Toți copiii născuți în maternitățile de stat beneficiază de control auditiv gratuit

Toți bebelușii din România sunt testați auditiv gratuit, la naștere. La 2 ani de când a fost lansat în dezbatere publică, programul Ministerului Sănătății funcționează, în sfârșit.

Cum este afectat nervul auditiv după o noapte petrecută în club
Cum este afectat nervul auditiv după o noapte petrecută în club

O ieşire seara în club înseamnă o traumă sonoră acută. Sunt peste 100 de decibeli de suportat în astfel de localuri. Ulterior, apare un ţiuit în ureche.

Programul care le poate oferi șansa la o viață normală bebelușilor cu probleme de auz, ignorat de autorități
Programul care le poate oferi șansa la o viață normală bebelușilor cu probleme de auz, ignorat de autorități

Încă un program al Ministerului Sănătăţii bate pasul pe loc. Este vorba despre screeningul auditiv, graţie căruia toţi bebeluşii ar trebui testaţi la naştere pentru a se depista eventuale probleme de auz.

Stresului cotidian i se adauga si cel fonic. Ce efecte are asupra sanatatii si cat de periculoase sunt castile audio
Stresului cotidian i se adauga si cel fonic. Ce efecte are asupra sanatatii si cat de periculoase sunt castile audio

Zi de zi, suntem intr-o permanenta alergatura: un serviciu bun, performante, scoli bune pentru copii si chiar un loc de parcare. La tot acest stres se adauga si fundalul sonor asurzitor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.