Cum ar putea poluarea din București să crească rata deceselor provocate de coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

În condițiile în care cercetătorii au declarat fără echivoc că există o legătură între poluare și cazurile critice de COVID 19, mii de oameni din Ilfov și București respiră de două zile aer otrăvit.

Trei hectare de vegetație, dar și gropi uriașe cu dejecții animale ard mocnit și au eliberat un fum toxic insuportabil. Autoritățile îi caută acum pe cei care ar fi dat foc miriștilor și amenință cu amenzi și dosare penale.

Aceste imagini au fost suprinse de o dronă ridicată de un locuitor al comunei Corbeanca, județul Ilfov. A vrut să arate tuturor dimensiunea dezastrului din Periș, aflat la câțiva kilometri distanță.

Fumul a acoperit ca o pâclă groasă o zonă vastă din ilfov. Iar vântul l-a dus până în București.

Flăcările au ars mocnit încă de marți, ca după 24 de ore să cuprindă trei hectare de vegetație uscată, dar și gropi uriașe de dejecții animale, pentru că în trecut aici a fost o fermă de porci. Intervenția pompierilor este îngreunată, așa că s-ar putea să dureze și joi.

Citește și
Poluare1
VIDEO din dronă. Poluare uriașă în București, locuitorii reclamă un miros puternic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Locuitor Corbeanca: „Am fost gazați, nu altceva. Nu puteai să respiri. Te durea capul dacă mergeai puțin pe afară. O să ajungem să punem scoci pe geamuri ca să nu mai între nimic.”

Măsurătorile independente arată depășiri uriașe la indicii de poluare. O aplicație, de exemplu, arată în satul Tamasi, Ilfov , la ora 7 dimineața depășiri și de 857% pentru PM 2,5 și 630% pentru PM 10, cei mai periculoși indicatori de poluare. Depășiri uriașe au fost înregistrate și în București, mai ales în partea de nord.

Cu toate astea, măsurătorile gărzii naționale de mediu arată doar o creștere cu 25% de procente peste limita admisă. În București. Iar în Corbeanca, unde a fost amplasat un laborator mobil, nu s-ar fi depășit valorile normale.

Autoritățile îi caută însă pe cei care au pus focul. Vor fi verificați și cei care dețineau fermă de porci, companie intrată în insolvență.

Garda de Mediu: „Vom da amenzi sau vom sesiza autoritățile dacă sunt infracțiuni.”

Locuitor Corbeanca: „Ne-am trezit noaptea din cauza fumului, vă dați seama că a intrat în case. Și în condițiile în care virusul este purtat de particulele de praf, ce siguranță mai avem în casă?”

Un studiu recent făcut de cercetătorii de la Universitatea Harvard arată că nivelurile ridicate de particule minuscule periculoase din aer, cunoscute că PM 2.5, sunt asociate cu rata crescută de decese provocate de coronavirus.

Autoritățile sanitare bănuiau de mai multă vreme că există o legătură între aerul poluat și decesele sau cazurile grave de Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu Harvard: Poluarea crește rata deceselor provocate de Covid-19
Studiu Harvard: Poluarea crește rata deceselor provocate de Covid-19

Bolnavii de Covid-19 din zone unde a fost înregistrat un nivel crescut al poluării aerului înainte de izbucnirea pandemiei prezintă un risc mai mare de deces din cauza infecţiei decât cei care trăiesc în zone cu aer mai curat, spun cercetătorii.

VIDEO din dronă. Poluare uriașă în București, locuitorii reclamă un miros puternic
VIDEO din dronă. Poluare uriașă în București, locuitorii reclamă un miros puternic

Locuitorii din zona de nord a Capitalei reclamă că aerul este irespirabil. Probleme cu calitatea aerului sunt şi în sectorul 6. În ambele zone se simte, potrivit relatărilor, un puternic miros de cauciuc sau de plastic ars.

Europa, mai puțin poluată în timpul crizei de coronavirus. Unde s-au înregistrat cele mai mari diferențe
Europa, mai puțin poluată în timpul crizei de coronavirus. Unde s-au înregistrat cele mai mari diferențe

Agenția Spațială Europeană a făcut publice imaginile surprinse cu ajutorul satelitului Copernicus Sentinel-5P.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.