Ce se va întâmpla cu Spitalul Floreasca după ce ANMCS i-a suspendat acreditarea

×
Codul embed a fost copiat

Femeia arsă la Spitalul Floreasca în timpul unei intervenții chirurgicale a murit. În plin scandal, primele cercetări arată că înainte de operaţie, medicii au folosit pentru dezinfecţie o soluţie cu mult alcool, destinată doar curățirii mâinilor.

Acesta ar fi fost şi motivul pentru care bisturiul electric s-a aprins şi a luat foc.

Spitalul este acum în centrul mai multor anchete. Serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei face cercetări pentru ucidere din culpă, iar Parchetul General a formulat o plângere în care medicii sunt acuzaţi că au încercat să muşamalizeze cazul.

Pe de altă parte unitatea sanitară a rămas fără acreditare.

Femeia s-a stins din viaţa duminică seară, puţin înainte de ora 20, iar acum cei de la serviciul omoruri au deschis un dosar în rem pentru ucidere din culpă. Iniţial, pacienta de 66 de ani cu un cancer de pancreas a fost operată pe 13 decembrie, iar o săptămână mai târziu a revenit la spital pentru că nu se simţea bine.

Citește și
spitalul floreasca
ANMCS a suspendat acreditarea Spitalului Floreasca după ce femeia incendiată în timpul operației a murit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Duminică, 22 decembrie, a fost dusă de urgenţă în sala de operație, din cauza unei hemoragii puternice. Chiar la începutul intervenţiei chirurgicale, trupul femeii s-a aprins atunci când bisturiul electric a ajuns în contact cu soluţia folosită pentru dezinfectare. Primele cercetări arată ca dezinfectantul nu era potrivit pentru a curăţa pielea bolnavei.

Victor Costache, ministrul Sănătăţii: Erau dezinfectanţi de toate tipurile în spital.
Reporter: Se foloseşte acest dezinfectant la operaţii?
Victor Costache: Niciodată.

Pentru prima dată, medicii care au fost în sala de operaţie au dat explicaţii corpului de control venit de la minister. Totodată, manangerul spitalului a trebuit să justifice de ce nu a raportat imediat întreaga poveste.

Incidentul deosebit de grav trebuia raportat la Agenţia Naţională de Management al Calităţii în Sănătate în maximum 24 de ore. Acest lucru s-a întâmplat însă abia după 7 zile, prin urmare reprezentanţii AMNCS au suspendat acreditarea spitalului. Urmează ca în 5 zile să prezinte un plan de măsuri penru reducerea cauzelor care au dus la suspendarea acreditarii.

Acreditarea va fi suspendată pentru cel mult şase luni. Această decize nu afectează însă activitatea de zi cu zi a unităţii sanitare, cu atât mai mult cu cât legislaţia este incompletă şi nu prevede sancţiuni.

Vlad Mixici, analist: "Există înca în România un anumit tip de mentalitate, în care astfel de erori medicale, ca și siguranța pacientului, nu stau în centrul îngrijirilor medicale. Sistemul funcțional de raportare electronică a acestor evenimente de la ANMCS este construit de așa manieră încât nu culpabilizează nici medicul, nici spitalul. Este totul făcut ca să se învețe din greșeli, dar pentru a se învăța din aceste greșeli, ele trebuie raportate."

Şi parchetul general va analiza cazul. La rândul său deputatul Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală.

Emanuel Ungureanu, deputat: "Toate evenimente aranjate să muşamalizeze evenimentul au mers către următorul scenariu: spunem toţi că personalul auxiliar este de vină. Inspectorul de la inspecţia sanitară nu ia nicio declaraţie. Dăm vine pe infirmieră, pe asistentă, pe oricine altcineva. Medicii s-au înţeles să declare că s-a internevnit în urgenţă şi rezidentul de an 5 a urmărit instrucţiunile telefonice ale medicului curant, însă nu au putut să şteargă toate urmele pentru că a avut inspiraţia managerul spitalului să sigilizele sala, electrocauterul şi foile de observaţie care sunt acte medico-legale."

Femeia era pacienta profesorului Mircea Beuran, însă acesta susţine că nu era în sala în momentul tragediei. Duminică era liber, dar a venit de acasă pentru a participa la operaţie.

Mircea Beuran: "Numele meu apare pe fişă, că eu am intrat în sală şi am finalizat operaţia.''

Toate anchetele deschise în acest caz trebuie să stabilească cine este vinovat pentru producerea incidentului. Trupul femeii a fost dus deja la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
La ce trebuia folosit de fapt dezinfectantul utilizat în cazul pacientei care a ars
La ce trebuia folosit de fapt dezinfectantul utilizat în cazul pacientei care a ars

Biocidul folosit la Floreasca se foloseşte pentru spălarea mâinilor, a afirmat secretarul de stat Horaţiu Moldovan.

ANMCS a suspendat acreditarea Spitalului Floreasca după ce femeia incendiată în timpul operației a murit
ANMCS a suspendat acreditarea Spitalului Floreasca după ce femeia incendiată în timpul operației a murit

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a suspendat acreditarea Spitalului Floreasca la mai puțin de 24 de ore după ce femeia care a ars pe masa de operaţie a murit.

Raport oficial în cazul femeii incendiate la Floreasca:
Raport oficial în cazul femeii incendiate la Floreasca: "O cascadă de nereguli grave"

Ministrul Sănătăţii a declarat, în ședința de guvern de luni, că raportul preliminar al Corpului de control în cazul pacientei de la Spitalul Floreasca denotă "o cascadă de nereguli deosebit de grave".

Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete
Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete

Femeia de 66 de ani care a suferit arsuri în timpul unei operații la Spitalul Floreasca din Capitală a murit duminică seară.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.