Beatrice Mahler: Boala COVID s-a schimbat. Unii pacienți dezvoltă forme „brutal de violente”

Beatrice Mahler
Agerpres

Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile, afirmă medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.

„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluţie severă – pentru că şi aici avem o parte din pacienţii care sunt infectaţi care au această evoluţie – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a declarat medicul la Digi24, conform News.ro.

Ea a explicat diferenţa dintre actualele forme grave şi cele întâlnite la debutul pandemiei.

„Sunt foarte puţini pacienţi care au acest tip de evoluţie în momentul în care simptomatologia apare. Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluţie către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienţi care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturaţii normale la domiciliu şi care ajung la finalul perioadei, când le scade saturaţia şi se simt rău, să vină la spital şi care au nevoie de o concentraţie foarte mare de oxigen şi admisie extrem de rapidă spre o soluţie de ventilaţie. Şi sunt mulţi, avem între 8 şi 10 pacienţi pe care îi îngrijim pe secţie împreună cu medicul de terapie intensivă, situaţie pe care nu am avut-o anul trecut”, a relatat Beatrice Mahler.

Ea a adăugat că pacienţii fac şi complicaţii diferite faţă de cele întâlnite anul trecut.

Citește și
Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore
Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Sunt extrem de importante complicaţiile trombotice şi multiple. Anul trecut aveam insuficienţe renale, aveam insuficienţa respiratorie, dar complicaţiile trombotice nu erau atât de multe în secţie. Acum avem pacienţi care aparent au evoluţie bună, transmiţi familiei că merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă şi la un moment familia primeşte un telefon că a decedat şi nu înţelege ce se întâmplă. Aşa se întâmplă când pacientul face brusc un tromboembolism pumonar. Cu toate manevrele pe care încerci să le faci, moartea este iminentă”, a precizat medicul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei are Covid-19:
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei are Covid-19: "M-am contaminat cu o zi înainte de rapel"

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a îmbolnăvit de Covid. Vasile Bănescu a anunțat că a luat virusul de la un coleg, cu o zi înainte sa-i fie administrat rapelul la vaccin.

Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore
Câte persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost administrate 61.939 doze de vaccin, dintre care 51.174 - Pfizer, 3.112 - AstraZeneca şi 7.653 - Moderna.

Ziua când România a trecut de un milion de cazuri de COVID-19. Avem tot mai multe decese şi cazuri grave
Ziua când România a trecut de un milion de cazuri de COVID-19. Avem tot mai multe decese şi cazuri grave

România a trecut sâmbătă de un milion de persoane infectate cu noul coronavirus. Cele trei valuri de COVID-19 au dus la moartea a peste 25.000 de oameni.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă