Ce s-a întâmplat după ce primăria unei comune le-a cerut oamenilor să renunțe la coroanele de flori pentru înmormântări

×
Codul embed a fost copiat

Locuitorii din comuna arădeană Ghioroc au răspuns pozitiv apelului lansat de primar de a renunţa la tradiţia cumpărării coroanelor de flori la înmormântări.

În schimb, oamenii au fost rugați să aducă donații de bani familiilor îndoliate, astfel că pe lângă faptul că sunt ajutate rudele decedaţilor, cantitatea de deşeuri adunate din cimitire s-a redus cu 70%.

Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a spus luni, pentru Agerpres, că de când a lansat acest apel, în urmă cu doi ani, la înmormântări sunt mult mai puţine coroane de flori naturale sau din plastic.

Primarul comunei Ghioroc: „Oamenii ajută familiile cu bani și mediul pentru că produc mai puține deșeuri”

„Dacă la înmormântările mai mari erau şi 50 de coroane pe mormânt, acum sunt vreo 15. Când colectăm deşeurile din cimitire nu mai avem trei maşini cu un total de 21 de tone de deşeuri, ci o singură maşină încărcată. Efectele sunt vizibile, oamenii au răspuns acestui apel al nostru şi pe lângă că ajută familiile îndoliate cu bani, oferindu-le în plic sumele cheltuite înainte pe coroane, ei ajută acum şi mediul pentru că produc mai puţine deşeuri, mai ales din plastic", a spus edilul.

Primăria a instalat la capelă inclusiv cutii speciale de colectare a plicurilor cu bani, pe care le deschid rudele îndoliate după înmormântare. Lângă aceste cutii a fost trecut următorul mesaj: „Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani, reprezentând contravaloarea unei coroane de flori, va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie. În cele mai multe cazuri, membrii familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nici nu citesc mesajele de pe panglicile anexate coroanelor. Aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care, în aceste situaţii, are extrem de multe cheltuieli”.

Citește și
economie circulara
Guvernul a aprobat planul de trecere la o „economie circulară”. Ce presupune strategia impusă de UE
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Prin renunțarea la coroanele de flori la înmormântări, Primăria și-a redus cheltuielile din banul public

Primarul consideră că şi administraţia locală are un câştig, pentru că „s-au redus sumele cheltuite pentru colectarea deşeurilor”.

În toamna anului 2020, apelul primarului Corneliu Popi-Morodan a fost lansat pe reţelele de socializare, spunând că nu va fi interzisă folosirea coroanelor de flori.

„Vrem să nu mai ajungem în postura de a arunca sute de coroane. Recomandăm ca doar familia să aducă coroane, iar ceilalţi să pună un plic cu bani şi câteva cuvinte adresate familiei”, a spus atunci edilul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce aruncă bucureștenii în canalizare. „Capete de porc sau chiar porcul cu totul, cai, o jumătate de oaie”. GALERIE FOTO
Ce aruncă bucureștenii în canalizare. „Capete de porc sau chiar porcul cu totul, cai, o jumătate de oaie”. GALERIE FOTO

Bucureștenii aruncă unele dintre cele mai bizare lucruri în canalizare. Prin urmare, stația de epurare de la Glina se confruntă cu o „cantitate uriașă de deșeuri care nu ar trebui niciodată să ajungă acolo”, potrivit Gărzii Naționale de Mediu (GNM).

Guvernul a aprobat planul de trecere la o „economie circulară”. Ce presupune strategia impusă de UE
Guvernul a aprobat planul de trecere la o „economie circulară”. Ce presupune strategia impusă de UE

Guvernul va adopta, miercuri, o hotărâre privind aprobarea Strategiei Naționale privind Economia Circulară.

Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030
Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030

Cantitatea de mâncare risipită de Uniunea Europeană este mai mare decât cea importată de blocul comunitar, a dezvăluit un raport publicat marți.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.