„Jos labele de pe copiii României”. Scandal cu deputații AUR în Parlament. I-au insultat pe cei de la PNL și PSD

parlament
Agerpres

Proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie a provocat discuţii în şedinţa de luni a Comisiilor pentru muncă şi pentru sănătate.

Ministrul Gabriela Firea a atrăs atenţia că primăriile ar trebui să ajute familiile să îşi ţină copiii acasă, în timp ce reprezentanţii AUR au spus că există deja o lege pentru sprijinirea copiilor săraci.

"Dorinţa noastră generală este aceea de a avea şi în România o reformă a domeniului social, o reformă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că suntem ţara cu cei mai mulţi copii în sistemul de stat, o cifră îngrijorătoare, aproape 43.000 de copii care sunt în grija statului, sub diverse forme, cel mai mare număr din Europa. Suntem pe locul 1 în Europa la numărul de mame adolescente, suntem pe locul 1 în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă şi, din păcate, suntem de asemenea pe locul 1 în ceea ce priveşte gradul de sărăcie şi de deprivare al copiilor. (...) Mai mult de 70% din copiii care sunt acum în grija statului au ajuns acolo nu pentru că părinţii i-au abandonat pe toţi în spital, sau nu pentru că părinţii nu i-au iubit, sau nu i-au dorit, ci pentru că gradul de sărăcie a fost atât de mare încât părinţii au preferat să îi dea în grija statului pentru a avea o alimentaţie potrivită vârstei, pentru a avea educaţie, servicii medicale, îmbrăcămintea adecvată vârstei şi sezonului şi o viaţă cât de cât apropiată de normalitate", a spus ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, în cadrul dezbaterilor de la comisii, transmite Agerpres.

Ea a adăugat că problemele acestea au apărut în urmă cu mai mulţi ani.

"Acest proiect exact acest lucru doreşte să facă - să prevină separarea copilului de familie. Statul, prin primării, să ajute aceste familii să îşi ţină copiii acasă ajutând în ceea ce priveşte locuirea, alimentaţia, accesul la educaţie, accesul la sănătate, nicidecum altceva. Îmi pare rău că s-au făcut alte interpretări şi s-au dat alte conotaţii. De aceea, am fost de acord ca din plen să mai discutăm o dată proiectul la comisie. (...) Acest proiect de lege a venit la momentul oportun să salveze exact acei copii care sunt în risc de a ajunge în sistemul de protecţie şi ei pot să rămână în familie dacă acele familii sunt ajutate de stat, prin primării, şi, de asemenea, ajutăm primăriile prin fonduri astfel încât să poată să se ocupe cu adevărat şi cu multă seriozitate de aceste cazuri sociale", a menţionat ministrul Familiei.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Deputatul George Simion de la AUR a spus că proiectul de lege este inutil şi trebuie respins în integralitate.

"Jos labele de pe copiii României. Ăsta e mesajul nostru, pentru că această lege trebuie respinsă în integralitate pentru că este inutilă. Avem legislaţie în vigoare care permite să ajutăm copiii săraci. Acest registru naţional al copilului, pe noi asta ne sperie, pentru că am văzut experienţa din alte state, am văzut familia Botnariu din Norvegia, familia Camelei Smicală, avem aici două cazuri, li s-au răpit copiii în Spania, sunt tutori legali, avem familia Furdui din Germania şi multe alte cazuri. Observatorul naţional al copiilor este o idee care trebuie să dispară din această lege. Fac apel la Robert Sighiartău, care este membru al comunităţii neoprotestante, enoriaşii neoprotestanţi au protestat deseori faţă de această trădare naţională, faţă de răpirea copiilor care se practică pe motive ideologice în alte state", a afirmat Simion.

El a făcut apel la reprezentanţii PSD şi PNL să nu voteze această lege, adăugând că parlamentarii AUR vor vota 'contra'.

După discursul lui George Simion, deputaţii AUR, care au venit în număr mare la şedinţa celor două comisii, au început să strige şi să îi insulte pe deputaţi de la PNL şi PSD, printre care Raluca Turcan şi preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon.

Celor care au participat la discuţii li s-au alăturat şi câteva persoane despre care Simion a spus că fac parte din societatea civilă.

Adrian Solomon a cerut de mai multe ori staff-ului tehnic să cheme paza pentru a îndepărta persoanele recalcitrante.

Parlamentarii AUR au avut cu ei pancarte pe care au scris "Jos labele de pe copiii României".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă