Violeta Alexandru demisionează din grupul parlamentar PNL. Fostul ministru îl critică aspru pe Florin Cîțu

violeta alexandru
Agerpres

Deputatul Violeta Alexandru a anunţat, miercuri, că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi devine parlamentar neafiliat.

Am luat decizia să mă alătur colegilor mei, despre care deja ştiţi că s-au dezafiliat, şi să rămân alături de ei un om liber, asumat, un om care spune lucrurilor pe nume", a spus Violeta Alexandru, la Parlament.

Ea a criticat faptul că PNL nu va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier.

Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de candidat de premier la Cotroceni. Aşa ceva mi se pare o palmă pentru toţi alegătorii noştri care ne-au votat în decembrie anul trecut, mi se pare de neacceptat că ne ducem să stăm jos să discutăm cu PSD pe care l-am hulit atâţia ani, în frunte cu cel care acum este preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi care şi-a făcut o întreagă campanie împotriva PSD şi acum se face că nu-şi mai aduce aminte ceea ce a spus public şi ceea ce ne-a spus nouă, colegilor noştri din PNL", a spus Violeta Alexandru, care a catalogat situaţia din PNL drept un "haos".

Deputatul a afirmat că Florin Cîţu este „cauza problemelor pe care PNL le are în acest moment”.

Citește și
Ludovic Orban, Florin Citu
Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Violeta Alexandru a pledat pentru refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR.

Soluţia pentru a guverna corect România este la îndemâna noastră şi aceea este refacerea coaliţiei cu USR PLUS şi UDMR", a afirmat Violeta Alexandru. Ea a arătat că senatorii şi deputaţii PNL care au demisionat din grupurile parlamentare şi au devenit neafiliaţi se vor poziţiona pe fiecare proiect venit de la Guvern.

Ea a mai spus că aceşti parlamentari nu au primit niciun semnal de integrare în activitatea desfăşurată de PNL.

Violeta Alexandru este cel de-al 16-lea parlamentar care demisionează din grupurile parlamentare ale PNL.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui
Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui

UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui, a anunţat miercuri preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor.

Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”
Parlamentarii lui Ludovic Orban nu vor vota un Guvern PNL-PSD: ”Să fie clar”

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat miercuri că parlamentarii care s-au retras din grupurile PNL vor susţine reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta şi nu vor vota un guvern PNL-PSD.

Criză politică. Ziua negocierilor: ”Sunt şanse mari să se refacă coaliţia”
Criză politică. Ziua negocierilor: ”Sunt şanse mari să se refacă coaliţia”

Este ziua negocierilor între PNL și partidele lui Marcel Ciolacu și Dacian Cioloș. Premierul demis Florin Cîțu și o echipă de negociere a liberalilor au discutat, prima dată, cu liderii USR, sperând să revină la fosta coaliție.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.