Violeta Alexandru anunţă reducerea posturilor din minister. Peste 100 de oameni dispar din noua organigramă

Violeta Alexandru
Agerpres

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă într-o postare pe Facebook că se află în mijlocul unei reorganizări profunde în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Astfel, noua organigramă va avea cu 101 posturi mai puţine, respectiv se va ajunge la 323 de la 424 de posturi.

"Am ajuns, după săptămâni de dezbateri interne şi externe, la varianta de mai jos a Organigramei. A mai fost în consultare dar o arăt din nou public pentru că orice reacţie bazată pe argumente este binevenită! În curând îmi voi asuma decizia pe marginea noii Organigrame. Da, propun reducerea numărului de posturi, scăderea numărului directorilor generali, acest lucru având - căci nu se poate altfel, consecinţa scăderii veniturilor, ajungându-se la o treaptă ierarhică cu un nivel de salarizare mai mic. Exclud din discuţie completările la salarii prin fonduri europene pe baza proiectelor. Propun comasarea unor structuri, repartizarea mai bună a resurselor umane. De la 424 posturi, această propunere de organigramă are 323 posturi. Urmează instituţiile din coordonare", a scris joi seara ministrul Muncii pe reţeaua de socializare.

Potrivit sursei citate, dacă lucrurile mergeau bine în minister, pensionarii nu aveau problemele pe care le au în aplicarea legislaţiei privind pensiile, firmele găseau uşor şomeri, cei care muncesc cinstit vedeau că Inspecţia Muncii îi respectă sancţionându-i pe cei care ocolesc legea, afectându-i pe salariaţi.

"Dacă nu se vedea cu ochiul liber că sistemul public pare să se protejeze pe sine şi nu adresează nevoile oamenilor, nu se justifica nicio schimbare. Dar se justifică!", amenţionat Alexandru.

Citește și
pensionar
Ministrul Muncii, despre sistemul de pensii: Unii au avut acces mai uşor la decizii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şeful de la Muncă susţine că are capacitatea de a fi obiectivă în luarea deciziilor, "după o viaţă muncită în medii de toate felurile", iar Ministerul Muncii trebuie să lucreze eficient şi transparent, în timp ce banii publici pentru sistemul public trebuie cheltuiţi cu eficienţă. .

"Deşi nu am avut întotdeauna o atmosferă favorabilă la începutul preluării mandatului în minister - stil de lucru diferit, ştiu! - după o viaţă muncită în medii de toate felurile, am capacitatea de a fi obiectivă în luarea deciziilor. Obiectivitatea generează şi neplăceri, nu poate fi plăcută de toţi cei vizaţi. Da, o afirm răspicat, la momentul nominalizării mele am spus că voi face treabă. În felul meu, incomod pentru cei care s-au obişnuit să nu facă eforturi în poziţii publice şi să creeze aparenţa că se munceşte, fără nicio preocupare pentru eficienţă. Îmi asum această opţiune de a genera schimbare. Cred că românii nu mai vor să vadă un om care trece degeaba prin poziţii publice. În orice poziţie ar fi acela. Ministerul Muncii trebuie să lucreze eficient şi transparent. Banii publici pentru sistemul public trebuie cheltuiţi cu eficienţă. Cei care #muncesc nu mai trebuie să simtă că au ajuns bătaia de joc a celor care nu muncesc dar beneficiază doar de susţinere politică", a mai scris Violeta Alexabdru pe Facebook.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. Ministrul Muncii a testat pe propria piele cum sunt tratați oamenii de Casele de Pensii
VIDEO. Ministrul Muncii a testat pe propria piele cum sunt tratați oamenii de Casele de Pensii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a a testat pe propria piele cum sunt tratați oamenii de Casele de Pensii din țară într-un experiment filmat, pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Muncii, despre sistemul de pensii: Unii au avut acces mai uşor la decizii
Ministrul Muncii, despre sistemul de pensii: Unii au avut acces mai uşor la decizii

Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a vorbit despre măsurile pe care le pregăteşte pentru sistemul de pensii

Ministrul Muncii: Încercăm să avem un inventar al problemelor generate de legea pensiilor
Ministrul Muncii: Încercăm să avem un inventar al problemelor generate de legea pensiilor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, speră ca, până la începutul anului viitor, să aibă un inventar complet al problemelor generate de noua lege a pensiilor.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.