VIDEO Ministrul Cercetării: Am ales să vorbesc în franceză pentru că e limba iubirii

Nicolae Hurduc, limba franceza, bruxelles,

Nicolae Hurduc, ministrul Cercetării, a declarat marți la Bruxelles, la sosirea la Consiliul UE că vorbește în franceză pentru că aceasta e ”limba iubirii”.

"Nu am ales întâmplător limba franceză pentru declaraţii, pentru că vreau să va transmit două mesaje. Limba franceză este, aşa cum toată lumea ştie, limba iubirii şi nucleul Preşedinţiei noastre (la Consiliul UE - n.r.) este coeziunea. Deci, am ales să vorbesc în franceză pentru că vreau să subliniez faptul că Preşedinţia română va trebui să fie foarte concentrată pe problemele de unitate ale Uniunii Europene, probleme de comunicare şi de coeziune, pentru că acesta este mijlocul de a avansa cât mai repede cel mai important program de cercetare - "Horizon in Europe". Este program foarte generos al Uniunii Europene, care poate pune împreună cercetătorii, reprezentanţii mediului universitar, reprezentanţii din industrie şi, în final, toţi cetăţenii Uniunii Europene, pentru că cercetarea este motorul principal al dezvoltării societăţii, iar dacă cercetarea merge bine, va fi mai bine pentru toţi cetăţenii", a declarat ministrul Nicolae Hurduc. ( declarațiile încep la minutul 10:40 în înregistrare de mai jos)

El şi-a manifestat speranţa că toţi miniştrii europeni ai Cercetării au înţeles că trebuie să fie de acord cu problemele importante din programul "Horizon in Europe", pentru a finaliza cât mai repede dosarul care oferă cadrul legislativ pentru cercetare şi mijloacele financiare necesare pentru punerea în operă a ideilor cercetătorilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.