Tudorel Toader se joacă cu nervii PSD. ”Tot trebuie decretul președintelui de revocare”

tudorel toader
Pro TV

Tudorel Toader a declarat, marţi, la Parlament, că mâine va fi ministru şi că va ţine cont de ceea ce scrie în Monitorul Oficial, iar răspunzând întrebărilor jurnaliştilor a spus că „şi de ar fi demisie tot trebuie decretul preşedintelui de revocare”.

„Mâine voi fi ministru. Voi fi ministru până când în Monitorul Oficial apare un nou ministru. Voi ţine cont de ceea ce va scrie în Monitorul Oficial. Eu plec de la minister când văd în Monitorul Oficial că X e ministru”, a declarat Toader, citat de News.ro.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, ministrul Justiţiei a precizat: „Şi de ar fi demisie tot trebuie decretul preşedintelui de revocare, deci reperul fix, obiectiv şi juridic este Monitorul Oficial”.

Pe de altă parte, el a precizat că ministrul Justiţiei poate să participe la orice procedură legislativă din proprie iniţiativă. „Ministerul Justiţiei are un secretar de stat care e împuternicit să participe la dezbateri parlamentare. Uneori nu poate să participe la trei comisii, că ubicuitatea încă nu există. Şi atunci poate să participe un alt secretar de stat, un director la o direcţie sau, a doua ipoteză, să fii invitat. Secretarul de stat a primit invitaţia de a participa astăzi la ora 15.30, mi-a comunicat, cum era şi normal, şi atunci am spus că vin eu, dat fiind faptul că se reia dezbaterea la comisia specială pe Codul penal”, a menţionat Toader.

El a dat aceste explicaţii după ce preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache, i-a reproşat marţi că a venit neinvitat la comisie, iar iniţial nu a vrut să-i dea cuvântul.

Citește și
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, sustine o conferinta de presa la sediul ministerului.
Moţiunea pentru demiterea lui Toader ar putea fi votată miercuri. Cine l-ar putea înlocui
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Miercuri este programată şedinţa Comitetul Executiv al PSD, în care urmează să se discute remanierea Rovanei Plumb şi a Nataliei Intotero, care candidează la alegerile europarlamentare, dar şi despre remanierea lui Tudorel Toader.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Schimb acid de replici între Toader și Iordache: ”Eu personal nu l-am invitat”
Schimb acid de replici între Toader și Iordache: ”Eu personal nu l-am invitat”

Ministrul Justiției Tudorel Toader și deputatul PSD Florin Iordache au avut, marți, un schimb de replici acide în timpul dezbaterilor comisiei parlamentare speciale pentru modificarea codului penal și al codului de procedură penală.

Moţiunea pentru demiterea lui Toader ar putea fi votată miercuri. Cine l-ar putea înlocui
Moţiunea pentru demiterea lui Toader ar putea fi votată miercuri. Cine l-ar putea înlocui

Moţiunea împotriva lui Tudorel Toader, programată iniţial pe 6 mai, ar putea fi votată de fapt pe 17 aprilie, după ce şi PSD vrea demiterea ministrului. 

Surse: Toader, evaluat și debarcat miercuri. Următoarea țintă a lui Dragnea: Dăncilă
Surse: Toader, evaluat și debarcat miercuri. Următoarea țintă a lui Dragnea: Dăncilă

Rovana Plumb, Natalia Intotero și Tudorel Toader sunt numele miniștrilor care ar putea fi propuși miercuri, în ședința CEX a PSD, pentru a fi schimbați din Executivul condus de Viorica Dăncilă.

Ce făcea Tudorel Toader când senatorii trebuiau să dezbată moțiunea pe Justiție
Ce făcea Tudorel Toader când senatorii trebuiau să dezbată moțiunea pe Justiție

Social-democraţii îl ţin în şah pe ministrul Justiţiei. Senatorii au amânat pentru a treia oară dezbaterea şi votul la moţiunea PNL împotriva lui Tudorel Toader.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.