Surse: Ordonanța privind energia va fi agreată miercuri de coaliția PSD-PNL. Care sunt pragurile de consum

Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor
Agerpres

Surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au ajuns la un acord în privința ordonanței privind reglementarea prețurilor la energie, acord care va fi agreat oficial în ședința de miercuri.  

Conform surselor citate, forma agreată prevede menținerea pragurilor de consum până la 255 de kWh/lună, iar ceea ce va depăși acest prag să fie plătit la un preț maximal de 1,3 lei/kWh.

De asemenea, prețul de vânzare al energiei ar putea fi fixat la 450/MW, urmând să se acorde compensări consumatorilor vulnerabili care au în contract un preț mai mare, dar care au un consum mic.

Prețuri la energie. PNL ar vrea o ”piață semireglementată”

 

Marți, preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, că se caută soluţii tehnice în ceea ce priveşte piaţa energiei, subliniind faptul că se analizează o decizie prin care să existe o ”piaţă semireglementată”, prin care să fie protejată populația, dar și companiile.

Este foarte clar că discutăm despre o decizie prin care să existe o piaţă semireglementată pentru că trebuie să existe energie care să poată să fie pusă în achiziţie şi vânzare. România are în continuare nevoie de între 2 şi 3 terawatti pe fiecare an, ca atare trebuie să cumpărăm şi atunci când avem vârfuri de producţie să vindem, iar pragurile la nivelul consumatorului casnic sperăm să rămână la fel cum au fost până acum şi acesta este angajamentul nostru, pentru că ne dorim să protejăm populaţia vulnerabilă care nu poate să-şi plătească consumul de energie dacă depăşeşte pragurile aşa cum sunt în momentul de faţă pe piaţa zilnică", a spus Ciucă.

Citește și
seceta
Avertismentul celui mai mare producător de energie din România. Ce trebuie să facă toți românii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

PSD: ”Dacă nu vom reglementa piaţa de energie nu vom putea construi bugetul”

 

În replică, senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat că este o veste bună că până la urmă PNL a ajuns la ceea ce spune PSD de un an de zile, cel puţin, că e nevoie de reglementare.

”E o veste bună, până la urmă PNL a ajuns la ceea ce spune PSD de un an de zile, cel puţin, că e nevoie de reglementare. Semi reglementare, s-au alintat puţin, ca să nu recunoască că e reglementare, ce înseamnă semireglementare?”, a spus el la Profit News TV, potrivit News.ro.

Robert Cazanciuc a precizat că, ”dacă nu vom reglementa piaţa de energie nu vom putea construi bugetul, pentru că nu e vorba numai despre cetăţeni ci şi despre companii, pentru că nu ştiu la ce preţuri să îşi facă bugetul pentru anul viitor”.

Întrebat dacă PSD ia în calcul o ieşire de la guvernare, în contextul rotaţiei premierilor, anul viitor, Robert Cazanciuc a răspuns: ”Dacă nu vom reuşi să reglementăm piaţa energiei nu am exclus deloc alegeri anticipate”.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mulți români vor reduce la iarnă temperatura în casă din cauza prețurilor la energie. Cum vor să facă economie
Mulți români vor reduce la iarnă temperatura în casă din cauza prețurilor la energie. Cum vor să facă economie

Cei mai mulţi români (95%) sunt îngrijoraţi de evoluţia preţurilor la energie şi aproape un sfert dintre ei intenţionează să reducă temperatura medie la interior, se arată într-un studiu realizat de Resideo.

Avertismentul celui mai mare producător de energie din România. Ce trebuie să facă toți românii
Avertismentul celui mai mare producător de energie din România. Ce trebuie să facă toți românii

„Este cel mai secetos an din ultimii zece. Trebuie să fim mai cumpătați”.

Directorul Hidroelectrica îndeamnă populația să economisească energie: „Trebuie să fim mai cumpătați
Directorul Hidroelectrica îndeamnă populația să economisească energie: „Trebuie să fim mai cumpătați"

„Este cel mai secetos an din ultimii zece. Trebuie să fim mai cumpătați". Este declarația directorului Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară.

Prețul maximal al energiei a rămas la stadiul de discuții în coaliție. Propunerea lui Ciolacu
Prețul maximal al energiei a rămas la stadiul de discuții în coaliție. Propunerea lui Ciolacu

Liderii politici discută despre un preţ unic, maximal, pentru energie.

Ce înseamnă listarea Hidroelectrica. Marius Dan, Fondul Proprietatea: “Nu are nicio legătură cu prețul energiei”
Ce înseamnă listarea Hidroelectrica. Marius Dan, Fondul Proprietatea: “Nu are nicio legătură cu prețul energiei”

Hidroelectrica se pregătește de listare pe Bursa de Valori București, anul viitor. Compania este extrem de importantă pentru România, pentru că asigură până la o treime din producția de energie electrică a țării.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.