Senatorii au terminat bugetul pentru tot anul și au cerut încă 20 de milioane de lei ca să poată funcționa

×
Codul embed a fost copiat

Buni doar la sfaturi de economisire, senatorii au cheltuit în primele luni bugetul pentru tot anul. Aleșii au rămas fără bani pentru benzină și protocolul necesar atunci când vin în vizită oaspeți din țări străine.  

Sunt nemulțumiți și că nu mai pot pleca în delegații costisitoare. Drept urmare, au cerut 20 de milioane de lei la rectificarea bugetară ca să poată funcționa până la finalul lui 2022, după ce oricum și-au cumpărat 20 de limuzine.

Senatorii au cheltuit ultimii bani pe care îi mai aveau prevăzuți la capitolul „protocol” pentru vizita din această săptămână a delegației președintelui adunării parlamentare din Koreea de Sud.

Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului: ”Din fericire, până acum ne-am descurcat, dar o să fie dificil să primim delegații străine dacă Senatul nu primește o sursă suplimentară de bani. Nu se mai pot efectua acțiuni de dimplomație parlamentară. Nu le-aș spune atât de sec „deplasări” pentru că vorbim de dosare importante - NATO, Schengen, Consiliul Europei”

În decembrie anul trecut, când erau conduși de un alt președinte, senatorii s-au angajat să cheltuiască puțin. Au cerut de la bugetul de stat 450 de milioane de lei, o sumă de trei ori mai mică decât au cerut colegii lor deputați.

Citește și
Senat
Senatul a votat în sesiunea extraordinară Protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Au ajuns în situația în care banii s-au dus în primele luni ale anului, iar acum mai vor 20 de milioane de lei. De pildă, atunci când le vin delegațiile străine și, potrivit protocolului, trebuie să le ofere o masă în oraș, trebuie să ia bani de la alte capitole din bugetul instuției.

În primele luni ale anului, aleșii au epuizat și fondurile pentru carburanți. E drept, când și-au făcut socotelile pentru acest capitol, un litru de benzină costa 6 lei.

Mario Oprea, secretarul general al Senatului: "În anul 2022 au fost diferenţe foarte mari legate de preţul utilităţilor, carburant, cazare, întreţinere".

Mai tare îi deranjează că, până când vor afla dacă Guvernul le mai dă sau nu bani în plus, trebuie să își anuleze toate deplasările externe. Cea mai scumpă vizită pe care au făcut-o în această legislatură a fost în Dubai, la un târg de turism, unde au mers șapte senatori ai puterii. Printre aceștia, și cei care se plâng astăzi.

Daniel Fenechiu, senator PNL: ”Nu știu cum o să ne descurcăm. Bugetul este zero”.

Radu Oprea, liderul senatorilor PSD: ”Este obligatoriu să se găsească o soluție pentru a putea avea finanațare și pe deplasările externe”.

Chiar în această perioadă de criză, senatorii și-au cumpărat însă 20 de mașini. Fiecare a costat aproape 45 de mii de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vot în Congresul SUA pentru interzicerea armelor de asalt. Legea pare însă sortită eșecului în Senat
Vot în Congresul SUA pentru interzicerea armelor de asalt. Legea pare însă sortită eșecului în Senat

Congresul american a votat vineri, în primă lectură, interzicerea puştilor de asalt, arme semi-automate aflate în centrul mai multor crime care au şocat Statele Unite, relatează AFP.

 

Senatul a votat în sesiunea extraordinară Protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord
Senatul a votat în sesiunea extraordinară Protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord

Senatul, întrunit miercuri în sesiune extraordinară, a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru ratificarea Protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord.

Alegeri umbrite de asasinarea lui Shinzo Abe, în Japonia. Victorie aşteptată a coaliţiei la putere
Alegeri umbrite de asasinarea lui Shinzo Abe, în Japonia. Victorie aşteptată a coaliţiei la putere

Alegătorii japonezi au votat duminică, după cum era de aşteptat, în favoarea coaliţiei aflate la putere, arată rezultatele parţiale ale scrutinului pentru Senat, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă