Scandal în PNL. Cîțu anunță sâmbătă dacă demisionează de la șefia partidului

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, că în şedinţa Biroului Executiv pe care a convocat-o sâmbătă va anunţa decizia sa, întrebat dacă va demisiona din funcţia de preşedinte al PNL.

"Mâine avem un BEx, voi anunţa şi decizia mea, tot ce vom face. Eu am văzut şi aceste documente. Statutul este foarte important pentru mine, pentru că preşedintele PNL este garantul aplicării statutului, regulile pe care le-am aplicat până acum în partid le voi respecta până în ultima secundă când voi fi aici", a spus Cîţu, la sediul PNL, potrivit Agerpres.

El a susţinut că a comunicat cu toată lumea şi s-a declarat dezamăgit pentru situaţia în care s-a ajuns.

"Toată această situaţie, trebuie să spun că sunt dezamăgit de această situaţie, pentru că sunt oameni cu care am pornit la drum acum şase luni de zile. Am pornit pentru un proiect, plec în SUA reprezentând România cu câteva întâlniri foarte bune, mă întorc acasă cu această situaţie fără să avem o discuţie", a afirmat Cîţu.

Întrebat câte organizaţii liberale are de partea sa, el a spus că acest lucru se va vedea la congres.

Citește și
Florin Citu, PNL
De ziua lui, Cîțu a fost invitat să demisioneze de la șefia PNL. 42 de organizații au votat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Am spus că doar aşa se pot testa şi voturile, nu sondajele. Mâine vom discuta", a adăugat Cîţu.

El a susţinut că nemulţumirile la adresa sa nu au legătură cu PNL.

"Eu am tot discutat cu preşedinţii de filiale din ţară şi ştiam că erau nemulţumiri, foarte multe care nu aveau legătură cu PNL. Am avut discuţia aseară cu prim-vicepreşedinţii şi da, am fost vocal şi voi rămâne împotriva unor măsuri populiste care pun în pericol stabilitatea financiară a României. Da, am spus că există acest risc al inflaţiei 10%. Guvernarea care nu este optimă nu o văd doar eu, ci o simt românii, dobânzi care sunt peste 6% sau în unele cazuri peste 7%, inflaţia peste 10%, avem şi o marjă (...). Sunt lucruri pe care eu cred că puteam să le facem mai bine şi nu au fost făcute mai bine. (...) Un alt motiv care a fost invocat a fost cel al programului Anghel Saligny. Acum, să invoci că nu vreau să pun în aplicare Anghel Saligny, când eu am riscat o guvernare şi fostul premier pentru a adopta Anghel Saligny, este bizar. Anghel Saligny nu este implementat de PNL, preşedintele PNL, este implementat de Guvern, de ministrul Dezvoltării, acolo ar trebui să avem răspunsurile, nu la partid", a declarat Cîţu.

El a spus că are o relaţie bună cu preşedintele Klaus Iohannis.

"Cu preşedintele am discutat şi din Statele Unite şi aici am discutat", a declarat preşedintele PNL, precizând că vizita în SUA a fost una oficială.

Cîţu a afirmat că preşedintele Iohannis nu se implică în deciziile de partid şi a precizat că i-a fost invocat numele de către cei care au strâns semnăturile pentru organizarea unui congres extraordinar al PNL. De asemenea, preşedintele PNL a spus că nu a văzut lista cu semnături.

El a menţionat că, dacă nu va mai fi preşedinte al PNL, va rămâne liberal.

"Voi fi vocal, voi fi liberal şi voi apăra principiile liberale, pentru că sunt în politică", a afirmat Cîţu.

El a negat că i s-ar fi propus vreodată funcţia de guvernator al BNR în schimbul "tăcerii".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal în PNL. Vîlceanu va demisiona din funcția de secretar general: ”O situaţie penibilă”
Scandal în PNL. Vîlceanu va demisiona din funcția de secretar general: ”O situaţie penibilă”

Dan Vîlceanu afirmă că îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al PNL, sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al formaţiunii.

De ziua lui, Cîțu a fost invitat să demisioneze de la șefia PNL. 42 de organizații au votat
De ziua lui, Cîțu a fost invitat să demisioneze de la șefia PNL. 42 de organizații au votat

De ziua lui, Florin Cîțu nu a primit urări, cadouri și îmbrățișări din partea colegilor, ci invitația de a pleca din fruntea partidului.  

Surse: Florin Cîțu nu demisionează din fruntea PNL. Un Congres extraordinar ar urma să fie convocat în 10 aprilie
Surse: Florin Cîțu nu demisionează din fruntea PNL. Un Congres extraordinar ar urma să fie convocat în 10 aprilie

Florin Cîțu refuză să demisioneze din funcția de președinte al PNL, spun surse din partid pentru Știrile PRO TV. Acesta a avut o întâlnire cu liderii din partid, joi seară, la Vila Lac.

Surse: Florin Cîțu ar putea fi înlocuit cu premierul Nicolae Ciucă sau Lucian Bode la președinția PNL
Surse: Florin Cîțu ar putea fi înlocuit cu premierul Nicolae Ciucă sau Lucian Bode la președinția PNL

Deși demersurile pentru schimbarea președintelui PNL Florin Cîțu sunt încă la început, liderii din partid deja i-au găsit și înlocuitor. Favorit să preia șefia PNL este chiar premierul Nicolae Ciucă.

Surse: Mai mulți liberali încearcă să-l forțeze pe Cîțu să demisioneze de la conducerea PNL
Surse: Mai mulți liberali încearcă să-l forțeze pe Cîțu să demisioneze de la conducerea PNL

Surse liberale au declarat pentru Știrile Pro TV că unii șefi de organizații din PNL pregătesc schimbarea lui Florin Cîțu de la conducerea Partidului Național Liberal.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.