Reacția Ministrului de Interne, după protestele anti-restricții: O tentativă a unui grup minoritar

Ce date apar pe cartea electronică de identitate. Va fi eliberată din 2 august, a anunțat Lucian Bode
Agerpres

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat marţi că, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 1.200 de amenzi persoanelor care au participat la protestele de luni seara, scrie Agerpres.

Lucian Bode a catalogat protestele drept "o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii şi doreşte să provoace statul".

Într-un mesaj postat marţi pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne, Bode susţine că protestele din ultima vreme sunt expresia dreptului la liberă exprimare, însă consideră că acesta a fost înţeles greşit de cei care se manifestă violent.

"Toleranţă ZERO faţă de orice ABATERE de la LEGE! Vreau să subliniez că în România dreptul la libera exprimare este garantat prin Constituţie. A fost plătit cu sânge la Revoluţia din '89. Protestele din aceste zile sunt expresia acestui drept, fără îndoială, dar acesta a fost greşit înţeles de către cei care au ales să se exprime violent. Din nefericire, acest lucru poate să atragă în derizoriu toate eforturile de până acum ale autorităţilor şi implicit ale majorităţii românilor responsabili. În aceste zile, asistăm la o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii şi doreşte să provoace statul. Nu pot accepta ca manifestările unor grupuri de oameni, sub pretextul 'liberei exprimări', să pună în pericol viaţa şi sănătatea celorlalţi. În aceste situaţii, nu avem nimic de negociat!", a transmis Bode.

Ministrul de Interne a anunţat că, faţă de cei care nu au înţeles să respecte legea, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate la nivel naţional aproximativ 1.200 de sancţiuni şi amenzi, în valoare de circa 800.000 lei.

Citește și
Klaus Iohannis vizitează centrele de vaccinare de la Romexpo
Președintele Iohannis condamnă protestele violente: ”Intolerabile și complet de neacceptat”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Ceea ce am văzut în aceste zile în stradă nu este România responsabilă! România responsabilă înseamnă mult mai mult decât a striga nemulţumirile în stradă, aruncând cu pietre sau petarde şi agresând forţele de ordine. România responsabilă înseamnă respectarea legilor, solidaritate, empatie şi respect faţă de cei apropiaţi şi sănătatea lor. Forţele de ordine sunt de mai bine de un an în prima linie în lupta pe care o ducem împreună pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19. Vă asigur că aceştia nu vor tolera niciun fel de abateri şi vor aplica cu fermitate legea. Doar în acest fel avem garanţia că vom reveni la viaţa normală pe care ne-o dorim cu toţii. Doresc să le mulţumesc forţelor de ordine care în aceste zile au acţionat cu calm şi profesionalism. Sunt ferm convins că au capacitatea de a gestiona eficient astfel de situaţii în continuare. Violenţa nu este niciodată răspunsul potrivit la violenţă şi tocmai de aceea vă cer responsabilitate tuturor! Dând dovadă de fermitate, calm şi echilibru în aplicarea măsurilor, forţele de ordine trebuie să rămână garantul respectării legii, să protejeze cetăţenii de bună-credinţă şi statul de drept", a completat Lucian Bode.

Luni seara, în 70 localităţi din ţară au avut loc proteste împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

În Bucureşti, protestele au degenerat în confruntări cu forţele de ordine, 188 de participanţi fiind ridicaţi de jandarmi şi poliţişti şi duşi la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incidența cazurilor de Covid-19. Judeţul Galaţi a intrat în scenariul roșu
Incidența cazurilor de Covid-19. Judeţul Galaţi a intrat în scenariul roșu

Judeţul Galaţi a intrat în zona roşie de infectare cu noul coronavirus, cu o incidenţă de 3,01 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară - 2,93, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Președintele Iohannis condamnă protestele violente: ”Intolerabile și complet de neacceptat”
Președintele Iohannis condamnă protestele violente: ”Intolerabile și complet de neacceptat”

Președintele Klaus Iohannis a condamnat, într-un mesaj transmis de Administrația Prezidențială, violențele care au avut loc în noaptea de luni spre marți, după acțiuni de protest față de restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de Covid-19.

Coronavirus România, bilanț 30 martie. 6.204 cazuri noi și 175 de decese. Record de pacienți internați la ATI
Coronavirus România, bilanț 30 martie. 6.204 cazuri noi și 175 de decese. Record de pacienți internați la ATI

Coronavirus România, bilanț 30 martie. Pe teritoriul României au fost confirmate 946.647 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 845.357 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă