Rareș Bogdan, în Parlamentul European: Vreți să blocăm la graniță sutele de camioane cu cereale? Nu ne obligați să jucăm dur

Rares Bogdan
Inquam/Ovidiu Matiu

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, care este și prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a criticat în termeni duri, miercuri, în Parlamentul European, intervenția eurodeputatului german Guido Reil la adresa intrării României în Schengen.    

În intervenția pe care a avut-o în ședința Parlamentului European, Rareș Bogdan a susținut că, de 11 ani, două țări europene pe care românii le tratează cu respect, ”îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen”.

”Ce trebuie mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați de către toți membrii UE? provocăm o criză alimentară la nivel european? blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care traversează zilnic România pentru a ajunge pe piețele occidentale în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligați jucăm și noi dur. Am fost mult prea eleganți și mult prea tăcuți. Până acum, nu suntem mai puțini europeni decât cei din Vest” - a afirmat europarlamentarul PNL. 

Nu doar el a reacționat dur la afirmațiile făcute de eurodeputatul german Guido Reil, ci și europarlamentarii USR.

”Este inadmisibil ce aţi spus, aţi jignit poporul român cu aceste afirmaţii. Este o neruşinare” - au spus ei.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, întrebat despre intrarea României în Schengen până la finalul anului: Garanţia nu există încă
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Reacțiile lor vin la scurt timp după ce europarlamentarul german Guido Reil, din partidul „Alternative für Deutschland”, a catalogat România drept „Vestul Sălbatic” în mijlocul Europei, făcând referire la nivelurile de corupţie şi crimă organizată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce este spațiul Schengen. Avantaje și beneficii pentru România, după ce va adera
Ce este spațiul Schengen. Avantaje și beneficii pentru România, după ce va adera

România va afla în urma Consiliului JAI de joi, 8 decembrie, dacă va adera la Spațiul Schengen. Țara noastră a obținut până acum susținerea tuturor țărilor membre cu excepția Austriei. 

Klaus Iohannis, întrebat despre intrarea României în Schengen până la finalul anului: Garanţia nu există încă
Klaus Iohannis, întrebat despre intrarea României în Schengen până la finalul anului: Garanţia nu există încă

Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că nu există o garanție a faptului că România va fi acceptată în Spațiulm Schengen până la sfârșitul acestui an.

Europarlamentarii USR, replici cu eurodeputaţii care au cerut respingerea aderării României la Schengen: ”O nerușinare”
Europarlamentarii USR, replici cu eurodeputaţii care au cerut respingerea aderării României la Schengen: ”O nerușinare”

Europarlamentarii USR au respins în termeni duri discursul jignitor al eurodeputaţilor extremişti germani care au solicitat în Parlamentul European respingerea aderării României la Schengen, se arată într-un comunicat al partidului, citat de News.ro.

 

Un eurodeputat german critică România: „Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară la UE?”
Un eurodeputat german critică România: „Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară la UE?”

Guvernele Uniunii Europene vor vota în decembrie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.  

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.