PSD: Datele oficiale despre COVID-19 şi-au pierdut orice fărâmă de logică. Reacția lui Arafat

sigla PSD
Inquam Photos / George Calin

PSD susţine că de când social-democraţii au anunţat că nu mai susţin o nouă stare de alertă, datele oficiale despre COVID-19 şi-au pierdut orice fărâmă de logică și au ajuns o loterie.

 

De asemenea, PSD critică faptul că premierul Ludovic Orban l-a trimis în Grupul de Comunicare Strategică chiar pe consilierul său personal de la partid, care ar avea ca misiune, să ”vămuiască drastic” cifrele.

”De 10 zile, fix de când i-am anunţat că nu le mai votăm noua stare de alertă, datele oficiale despre COVID-19 şi-au pierdut orice fărâmă de logică. Cifrele oficiale au devenit cifrele liberale despre pandemie! Numărul testelor înregistrează variaţii uriaşe de pe-o zi pe alta, iar rata infecţiilor scade sau creşte în funcţie mai degrabă de programarea şedinţelor PSD. Cifrele oficiale ale pandemiei au ajuns o loterie, la fel cum se întâmplă, de exemplu, când Orban şi Cîţu dau din burtă numere total contradictorii despre firmele ce au obţinut credite la IMM Invest”, susţin social-democraţii, care spun că nu mai pot crede raportările făcute de autorităţi, potrivit News.ro.

Ei acuză că premierul Ludovic Orban l-a trimis în Grupul de Comunicare Strategică chiar pe consilierul său personal de la partid.

Citește și
Cum au evoluat procentele principalelor partide. Concluzii surprinzătoare
Cum au evoluat procentele PNL şi PSD în ultimul an şi jumătate. Efectul pandemiei asupra partidelor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Ce-l recomandă pe acesta pentru a ajunge alături de specialiştii în epidemiologie şi sănătate publică? Răspunsul e simplu: doar pentru ca datele ajunse la români să fie vămuite drastic. Întâi au redus frecvenţa raportărilor, apoi informaţile despre cei decedaţi, asta fiindcă presa le demonta prea des calculele. Din obsesia liberalilor de a profita finaniar şi politic de pandemie, au îmbolnăvit România de pandemită!”, conchide PSD.

PSD şi liderul său Marcel Ciolacu eu exprimat în mai multe rânduri dubii legate de corectitudinea numărului îmbolnăvirilor şi deceselor provocate de COVID-19 prezentate de autorităţi, fiind contrazişi de ministrul Sănătăţii şi de secretarul de stat Raed Arafat.

”Invit pe cei care pun la îndoială situaţia în care ne aflăm, mai ales cei care spun insistent că este vorba de o "farsă", să privească în ochi familiile celor căzuţi la datorie, şi să le spună direct că rudele lor au căzut la datorie din cauza unei "farse"!”, a scris pe Facebook Raed Arafat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum vrea să schimbe Orban funcționarea Curții Constituționale. ”E o filială a PSD”
Cum vrea să schimbe Orban funcționarea Curții Constituționale. ”E o filială a PSD”

Premierul Ludovic Orban anunţă că după alegeri se vor opera modificări în ceea ce priveşte funcţionarea Curţii Constituţionale.

Cum au evoluat procentele PNL şi PSD în ultimul an şi jumătate. Efectul pandemiei asupra partidelor
Cum au evoluat procentele PNL şi PSD în ultimul an şi jumătate. Efectul pandemiei asupra partidelor

Principalele partide politice au înregistrat o evoluție sinuoasă în ultimele 20 de luni, care face greu de anticipat viitoarea componență a Parlamentului. PNL începe să scadă după ce a crescut timp de 2 ani, în timp ce PSD se află pe un trend ascendent.

Cine este Dorel Căprar, judoka ex-PSD cu geacă de 1.500 de euro care a votat împotriva impozitării pensiilor speciale
Cine este Dorel Căprar, judoka ex-PSD cu geacă de 1.500 de euro care a votat împotriva impozitării pensiilor speciale

Dorel Căprar a fost singurul deputat care a votat împotriva impozitării cu 85% a pensiilor speciale. Parlamentarul PPU a devenit celebru după ce s-a prezentat la audieri într-un dosar de corupție îmbrăcat cu o geacă în valoare de 1.500 de euro.

PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură după ce nu va mai fi stare de alertă
PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură după ce nu va mai fi stare de alertă

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, faptul că parlamentarii social-democrați au început să strângă semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă