Președintele USR: ”Liviu Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaţilor”

Dan Barna
Pro TV

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, luni, că lipsa sesiunii de vot final la Camera Deputaţilor este legată de faptul că nu ar mai exista o majoritate a PSD în acest for legislativ.

"În momentul de faţă, aparenţa, ca să nu vorbesc de o certitudine, este că Liviu Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaţilor şi atunci o să vedem cât timp Parlamentul va funcţiona fără plen, fără şedinţă de vot final, pentru că este clar că îi este frică de orice iniţiativă care odată ajunsă la vot ar putea să pice şi, după cum arată cifrele şi dezbaterile interne, pare că spre această situaţie ne îndreptăm.

E clar că această amânare a plenului ţine foarte mult de faptul că nu mai există o majoritate a PSD la Camera Deputaţilor", a declarat Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament, potrivit Agerpres.

Camera Deputaţilor nu va avea şedinţă de vot final în această săptămână, astfel că votul asupra moţiunii simple pe Justiţie va fi amânat.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a modificat programul de lucru al deputaţilor, care, de obicei, prevedea o şedinţă de vot final miercuri, stabilind ca în zile următoare să activitatea să fie în comisii, potrivit unor surse parlamentare.

Citește și
Viorica Dancila
Dăncilă, după ședința PSD: ”Nu am discutat despre ministrul Justiţiei”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Conform acestora, decizia a fost luată în perspectiva în care proiectul bugetului de stat este retrimis de preşedintele Klaus Iohannis la Parlament şi urmează să fie adoptat într-o şedinţă comună a forului legislativ în această săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dragnea, despre Tudorel Toader și protestele din țară: ”Și eu îi susțin pe magistrați”
Dragnea, despre Tudorel Toader și protestele din țară: ”Și eu îi susțin pe magistrați”

Liviu Dragnea a stat de vorbă, luni, cu jurnaliștii despre situația lui Tudorel Toader și protestele din Justiție.

Dăncilă, după ședința PSD: ”Nu am discutat despre ministrul Justiţiei”
Dăncilă, după ședința PSD: ”Nu am discutat despre ministrul Justiţiei”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că în ședința Biroului Permanent Național al PSD nu s-a mai discutat despre situația ministrului Justiției Tudorel Toader, despre care Liviu Dragnea a spus recent că există nemulțumiri în PSD.

Ce i-a cerut Dragnea lui Toader privind OUG pe justiţie.
Ce i-a cerut Dragnea lui Toader privind OUG pe justiţie. "În 2 săptămâni să închidem"

Liderul PSD îi cere ministrului Justiţiei "coerenţă şi asumare de responsabilitate" privind ordonanţele care modifică legile justiţiei.

Tudorel Toader anunţă
Tudorel Toader anunţă "protocoale" pentru schimbul de probe electronice cu UE şi SUA

Ministrul Justiţiei a făcut anunţul în urma deciziilor luate la Consiliul JAI.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă