Premierul Orban a fost amendat după fotografia în care nu purta mască de protecție și fuma

Orban
Facebook.com

Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat sâmbătă, 30 mai, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, aceasta este cuantumul maxim prevăzut de lege pentru cele două fapte contravenționale.

”Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție.” - se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, reprezentanții Guvernului nu dau detalii și despre procedura care a stat la baza acestei amenzi: mai exact, în ce bază a plătit Orban aceste amenzi, cine a întocmit procesul verbal de contravenție.

Decizia președintelui PNL vine după ce o fotografie publicată pe Facebook - în care  apar liderii PNL în timp ce consumă diverse băuturi alcoolice și fumează într-un birou - s-a viralizat pe internet, provocând discuții și comentarii despre lipsa măștilor de protecție și fumatul în spațiu închis.

Citește și
jocuri de noroc
Orban: Redeschiderea activităţii jocurilor de noroc va fi posibilă în funcţie de evoluţia crizei epidemiologice
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Surse politice au declarat pentru Știrile ProTv că fotografia a fost făcută la aniversarea lui Ludovic Orban, pe 25 mai.

În fotografie apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Lucian Bode și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Demnitarii nu au respectat niciun fel de distanțare socială și nu au purtat nici măști. Detalii aici.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Relaxare fără restricții. Liderii PNL, surprinși în timp ce beau alcool și fumează în birou
Relaxare fără restricții. Liderii PNL, surprinși în timp ce beau alcool și fumează în birou

Eugen Orlando Teodorovici, fostul ministru de Finanțe, a publicat vineri, pe pagina personală de Facebook, o fotografie cu liderii PNL, în timp ce consumă diverse băuturi alcoolice și fumează într-un birou.

Orban: Redeschiderea activităţii jocurilor de noroc va fi posibilă în funcţie de evoluţia crizei epidemiologice
Orban: Redeschiderea activităţii jocurilor de noroc va fi posibilă în funcţie de evoluţia crizei epidemiologice

Premierul Ludovic Orban a precizat că redeschiderea activităţii jocurilor de noroc va fi posibilă în anumite condiţii sanitare şi în funcţie de evoluţia crizei epidemiologice, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

Cum a fost România păcălită la autostrăzi: ”Pentru măgăriile astea nu plătește nimeni?”
Cum a fost România păcălită la autostrăzi: ”Pentru măgăriile astea nu plătește nimeni?”

Premierul Ludovic Orban a cerut, miercuri, ministrului Transportului, Lucian Bode, să pregătească un raport complet privind situația scandaloasă a Lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, care aproape că a declanșat un conflict diplomatic cu Spania.

Orban: Cel târziu până în data de 1 iunie, măștile trebuie să ajungă la școli
Orban: Cel târziu până în data de 1 iunie, măștile trebuie să ajungă la școli

Premierul Ludovic Orban a cerut în ședința de Guvern de miercuri ca măștile de protecție să ajungă în toate școlile până, cel târziu, 1 iunie. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.