Premierul critică din nou Curtea Constituțională: ”O instituţie controlată de PSD”

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a criticat din nou Curtea Constituţională a României (CCR), susţinând că deciziile luate de această instituție a provocat creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Faptul că a crescut numărul de infectări - o spun clar şi datele statistice arată de ce a crescut numărul de infectări - pentru că o instituţie controlată de PSD, Curtea Constituţională, a luat decizia să lase douăzeci şi ceva de zile Guvernul fără niciun fel de instrument legal pentru a putea opri răspândirea virusului. Şi între momentul deciziei Curţii Constituţionale şi momentul în care a catadicsit majoritatea PSD-istă din Parlament să adopte legea şi să ne dea instrumente, numărul de cazuri a crescut de la sub 400 în săptămâna anterioară până la peste 1200 de cazuri”, a declarat Ludovic Orban sâmbătă, la Sighetu Marmaţiei, potrivit News.ro.

Şeful Guvernului a adăugat că se constată o stopare a creşterii numărului de îmbolnăviri şi chiar o uşoară tendinţă de scădere a acestora, fapt datorat măsurilor luate de către autorităţi.

”Faptul că am reuşit să oprim creşterea, care de regulă este o creştere în progresie geometrică, faptul că de cinci săptămâni reuşim să nu crească numărul de cazuri – dimpotrivă, există săptămâna asta o tendinţă de reducere a numărului de cazuri se datorează faptului că am luat măsuri bune. Vom lua, în continuare măsuri bune” a mai spus Orban.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevii ar putea merge la școală de la 1 octombrie. Orban: S-a discutat acest lucru, dar nu avem o decizie
Elevii ar putea merge la școală de la 1 octombrie. Orban: S-a discutat acest lucru, dar nu avem o decizie

Premierul Ludovic Orban afirmă că au existat discuţii ca elevii să meargă la şcoală din 1 octombrie, iar din 14 septembrie cursurile să se desfăşoare online.

Orban, după respingerea OUG privind majorarea alocațiilor: Pregătim argumentele pentru a sesiza CCR
Orban, după respingerea OUG privind majorarea alocațiilor: Pregătim argumentele pentru a sesiza CCR

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, referindu-se la subiectul privind dublarea alocaţiilor, că Guvernul îşi pregăteşte argumentele, urmând să sesizeze Curtea Constituţională.

Jocul de-a moțiunea de cenzură. Guvernul a contestat-o la CCR, PSD rămâne în criză de timp dacă așteaptă decizia Curții
Jocul de-a moțiunea de cenzură. Guvernul a contestat-o la CCR, PSD rămâne în criză de timp dacă așteaptă decizia Curții

Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat vineri că termenul de judecare a sesizării depuse de Guvernul Orban împotriva moțiunii PSD va fi stabilit după 1 septembrie.

Orban: Guvernul va sesiza CCR dacă PSD abrogă în Parlament mărirea pensiilor cu 14%
Orban: Guvernul va sesiza CCR dacă PSD abrogă în Parlament mărirea pensiilor cu 14%

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va sesiza CCR în cazul în care PSD va abroga în Parlament articolul din OUG privind rectificarea bugetară referitor la creşterea punctului de pensie cu 14%.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.