Orban își asumă răspunderea pe legile Justiției. Ce spune PSD despre o moțiune de cenzură

Orban
Pro TV

În faţa a mai puţin de jumătate dintre aleşi şi în mai puţin de o oră, premierul Ludovic Orban şi-a angajat răspunderea pe legile Justiţiei, transportului de persoane şi limitarea cheltuielilor publice de anul viitor.

De la tribuna Parlamentului a deplâns starea economică a României şi a avertizat ca orice efort bugetar suplimentar ar duce la o criză de bani pentru cheltuieli vitale. PSD a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională modificările făcute de Guvern, însă nu va depune o moţiune de cenzură.

Iniţial, Guvernul voia să amâne pensionarea anticipată a magistraţilor şi să adopte trecerea de la completele de doi la trei judecători. Numai că Senatul a rezolvat deja cele două probleme, cu o zi înainte. Dintre toate propunerile de modicare a legilor justiţiei, guvernul a făcut una singură. Şi anume creşterea vechimii pentru intrarea în Magistratură va fi făcută de la 1 ianuarie 2021, nu de anul viitor, cum prevedea legea actuală.

Ludovic Orban: „Dacă nu am fi luat această iniţiativă, sistemul de justiţie ar fi fost grav afectat, iar accesul la actul de justiţie ar fi fost restrâns dramatic".

Guvernul şi-a angajat răspunderea şi pe legea plafoanelor bugetare, cea care stabileşte limitele cheltuielilor publice, cu un deficit de 3,6% din produsul intern brut. USR ar fi vrut să fie păstrat deficitul de 3%, conform angajamentelor europene, în timp ce alde a cerut un deficit de 3,95% - pentru creşterea investiţiilor. Propunerile lor au fost însă respinse.

Citește și
Ludovic Orban umfland un balon
Reacția lui Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii: "PSD nu a înțeles nimic"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ludovic Orban: „Suntem într o situaţie extrem de dificilă. Bugetul nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară. Nu e posibil în momentul de față fără măsuri de austeritate bruște să reduci deficitul acum. Au încercat şi alţii."

Şi chiar dacă decontarea transportului pentru elevi este în procedură parlamentară destul de înaintată, Guvernul a preferat să-şi angajeze răspunderea şi pe această lege. Printr-un amendament depus de un deputat PNL, Guvernul a decis şi prelungirea actualelor licenţe de transport persoane până în iunie 2021.

Potrivit Constituiției, opoziţia poate depune moţiune de cenzură în termen de trei zile de la angajarea răspunderii în Parlament. PSD însă nu va face acest lucru, cel puţin nu acum, dar va ataca la Curtea Constituţională atât modificările privind transportul elevilor cât şi pe cea referitoare la legile justiţiei.

Marcel Ciolacu: „Nu fac referiri pe fondul legilor, ele, culmea, sunt într-o zonă foarte înaintată de dezbatere în Parlament, atât la Senat, cea pe Justiţie, cât şi la Camera Deputaţilor, cea pe transporturi.”

Guvernul îşi va angaja răspunderea şi pe modificări la ordonanţa 114, cea care a suprataxat companiile din energie, telecomunicaţii şi sistemul bancar, şi ia în calcul că bugetul pentru 2020 să fie adoptat la fel, fără dezbatere în Parlament.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, analizată de CNCD pentru o declarație despre Ludovic Orban
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, analizată de CNCD pentru o declarație despre Ludovic Orban

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în urma declaraţiilor primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, referitoare la perioada în care Ludovic Orban era viceprimar al Bucureştiului.

Reacția lui Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii:
Reacția lui Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii: "PSD nu a înțeles nimic"

Premierul Ludovic Orban a reacționat, joi, la anunțul făcut de PSD potrivit căruia partidul va depune un amendament la legea bugetului de stat pe 2020 prin care propune dublarea alocaţiilor pentru copii.

Orban acuză guvernarea PSD că a făcut „cheltuieli nenecesare pentru a motiva niște primari”
Orban acuză guvernarea PSD că a făcut „cheltuieli nenecesare pentru a motiva niște primari”

Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost "inventat" de fosta guvernare fără să aibă bani, "ca să îşi motiveze nişte primari" înainte de campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.