Orban: Am trecut de 233 de semnături pentru moțiune. Cel mai probabil, va fi depusă luni

Ludovic Orban
Pro TV

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că sunt peste 233 de semnături pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, care, cel mai probabil, va fi depusă luni.

„Negocierile se vor finaliza în jurul zilei de joi, cam până la ora 12.00 - 13.00 avem programate întâlniri, şi vom fi pregătiţi să anunţăm oficial rezultatul acestor discuţii. Mai avem negocieri programate cu parlamentari individuali. (...) Mai sunt câteva semnături de obţinut din zona respectivă. (...) Astăzi sunt şi mai optimist decât ieri. Am trecut de 233 de semnături. (...) Cel mai probabil, moţiunea va fi depusă luni. Cel mai probabil se va dezbate şi se va vota pe data de 7 sau 8 octombrie”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Preşedintele PNL a precizat că numele celor care au semnat moţiunea vor fi făcute publice la momentul depunerii acestui document în Parlament.

El a subliniat că s-a dorit strângerea a 233 de semnături ca „angajament pentru votarea moţiunii de cenzură”.

„Ca să avem o garanţie suplimentară că acest Guvern va cădea”, a adăugat liderul PNL.

Citește și
parlament
Întâlnire la Parlament între USR, PMP, UDMR şi minorităţi pe tema moţiunii de cenzură
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Orban şi-a exprimat speranţa că textul moţiunii de cenzură va fi aprobat până miercuri de către toţi partenerii.

Ludovic Orban a mai susţinut că sunt mai multe dezvoltări posibile în situaţia în care moţiunea de cenzură va fi adoptată şi a precizat că liberalii pledează pentru alegeri anticipate.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
PMP anunță că a semnat moțiunea de cenzură, dar are o condiție: înființarea unui minister
PMP anunță că a semnat moțiunea de cenzură, dar are o condiție: înființarea unui minister

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat luni că toţi senatorii şi deputaţii PMP au semnat moţiunea de cenzură.

Întâlnire la Parlament între USR, PMP, UDMR şi minorităţi pe tema moţiunii de cenzură
Întâlnire la Parlament între USR, PMP, UDMR şi minorităţi pe tema moţiunii de cenzură

Parlamentari ai USR, PMP, UDMR şi ai minorităţilor naţionale s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta despre urgentarea depunerii moţiunii de cenzură.

Ponta, singurul care a pus condiții ca să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului
Ponta, singurul care a pus condiții ca să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Liberalii au voturile necesare ca să dărâme guvernul Dăncilă. Cel puțin pe hârtie! Ludovic Orban a anunțat că săptămâna viitoare colegii săi vor depune textul prin care vor cere demiterea Excutivului.

Ponta promite că Pro România nu va vota în Parlament un nou Guvern Dăncilă
Ponta promite că Pro România nu va vota în Parlament un nou Guvern Dăncilă

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, precizează că partidul pe care îl conduce nu va susţine în Parlament un nou Executiv condus de Viorica Dăncilă şi nici nu va face parte dintr-un guvern de dreapta.

Hunor: Trebuie rezolvată foarte repede criză politică. Vom vota o moţiune de cenzură
Hunor: Trebuie rezolvată foarte repede criză politică. Vom vota o moţiune de cenzură

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că actuala criză politică trebuie rezolvată foarte repede şi că Uniunea democrată Maghiară din România va vota o eventuală moţiune de cenzură depusă de Opoziţie.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.