Opoziția a strâns 237 semnături pentru moțiune: ”Guvernul, după opinia mea, va fi demis”

×
Codul embed a fost copiat

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat oficial, miercuri, că opoziția a adunat 237 de semnături pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Liderul liberalilor a precizat că documentul va fi depus luni în Parlament și s-a arătat convins că moțiunea de cenzură va fi adoptată.

Guvernul, după opinia mea, va fi demis. În momentul de față, atât din numărul de semnături, cât și din toate discuțiile pe care le-am avut - pentru că trebuie să știți că în afară de cei 237 de semnatari există posibilitatea ca foarte mulți, chiar dacă n-au semnat până la urmă moțiunea, să voteze în favoarea moțiunii.

Din punctul meu de vedere există toate șansele ca această moțiune de cenzură să fie adoptată și Viorica Dăncilă să se întoarcă ca simplu cetățean.” - a spus Orban.

Președintele PNL a explicat că, dacă moțiunea va fi adoptată iar Guvernul Dăncilă va fi demis, pasul următor va fi ca șeful statului să convoace consultări la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou Guvern. 

Citește și
Ludovic Orban
Orban: Anticipatele, cea mai bună soluţie. PNL e pregătit și pentru un guvern minoritar
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Oricum, important este să treacă moțiunea de cenzură și să punem punct acestei guvernări nenorocite care face un rău imens României. Ulterior, în conformitate cu prevederile constituționale, președintele României va declanșa consultările și în cadrul acestor consultări, dacă mai există diferențe de opinie, vom căuta să găsim o soluție care să facă bine României.” - a mai spus Orban.

”Astăzi am reuşit să strângem 237 de semnături, patru peste numărul de voturi necesar pentru reuşita moţiunii de cenzură. Peste acest prag continuăm discuţiile cu alţi zece parlamentari independenţi sau ai minorităţilor naţionale pentru a mări acest număr astfel încât să fim siguri că punem punct acestui guvern. Nu am vorbit chiar cu toţi individual, dar am vorbit cu mulţi dintre ei şi am încredere că cine a semnat va vota moţiunea de cenzură şi că nu e posibil ca vreunul dintre parlamentarii implicaţi în acest demers să semneze şi după aia să nu voteze”, a declarat Orban miercuri seară, conform News.ro.

”Sunt încrezător în reuşita acestei moţiuni de cenzură şi pe de altă parte vă readuc aminte că am anunţat la începutul sesiunii parlamentare că avem un calendar de negocieri, că ne-am stabilit ca obiectiv să strângem 232 de semnături ca o garanţie pentru reuşita moţiunii. Aproape nimeni nu a crezut că avem această capacitate de a coagula practic aproape toţi parlamentarii aflaţi în opoziţie şi iată că astăzi există 237 de parlamentari care au semnat pentru moţiunea de cenzură”, a declarat liberalul.

Ludovic Orban a mai precizat miercuri seară că moțiunea de cenzură va fi depusă luni sau marți în Parlament.

”Depunerea moţiunii de cenzură va fi la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, nu pot să vă spun cu precizie pentru că este o decizie pe care trebuie să o luăm toţi liderii care susţinem acest demers. Oricum, va fi luni sau marţi, încă nu am stabilit cu precizie data pentru că încercăm să calculăm calendarul astfel încât să diminuăm la maxim posibilitatea PSD să facă o planificare care să dezavantajeze moţiunea”, a declarat Orban.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Korodi: UDMR n-ar trebui să intre la guvernare dacă moțiunea de cenzură e adoptată
Korodi: UDMR n-ar trebui să intre la guvernare dacă moțiunea de cenzură e adoptată

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a declarat miercuri că Uniunea nu ar trebui să intre la guvernare dacă trece moţiunea de cenzură, dar că o decizie în acest sens nu a fost luată în partid.

Orban: Anticipatele, cea mai bună soluţie. PNL e pregătit și pentru un guvern minoritar
Orban: Anticipatele, cea mai bună soluţie. PNL e pregătit și pentru un guvern minoritar

Ludovic Orban afirmă că liberalii doresc organizarea de alegeri anticipate, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece de votul Parlamentului, PNL fiind „pregătit” să-şi asume guvernarea, inclusiv sub forma unui guvern minoritar.

Ponta: Votăm moțiunea la vedere. Acest caraghioslâc trebuie să înceteze
Ponta: Votăm moțiunea la vedere. Acest caraghioslâc trebuie să înceteze

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că toţi parlamentarii partidului au semnat moţiunea de cenzură şi o vor vota la vedere.

Orban: Am trecut de 233 de semnături pentru moțiune. Cel mai probabil, va fi depusă luni
Orban: Am trecut de 233 de semnături pentru moțiune. Cel mai probabil, va fi depusă luni

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că sunt peste 233 de semnături pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, care, cel mai probabil, va fi depusă luni.

Surse: PNL a reușit să adune cele 233 de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură
Surse: PNL a reușit să adune cele 233 de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că Partidul Național Liberal a reușit să strângă cele 233 de semnături pe care și le-a propus să le adune pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă