Nume importante din Guvern, pe "lista neagră" a lui Dăncilă. Ce test trebuie să treacă

×
Codul embed a fost copiat

După ce şi-a pus oamenii apropiaţi în fruntea partidului, Viorica Dăncilă a făcut şi o listă neagră a membrilor din Guvern.

Sunt vizaţi în special miniştrii care au fost alături de fostul şef al PSD, Liviu Dragnea, dar şi cei care nu şi-au dus la bun sfârşit, proiectele asumate. Printre aceştia spun surse politice, ar fi ministrul Justiţiei, Ana Birchall, cel al Agriculturii, Petre Daea, dar şi şeful de la Transporturi, Răzvan Cuc. Viorica Dăncilă îşi doreşte o remaniere guvernamentală amplă, inclusiv a unor secretari de stat.

Premierul a anunţat încă de acum o săptămână, la reuniunea informală a social-democraţilor, că pregăteşte o remaniere guvernamentală. Evaluarea miniştrilor ar urma să fie prezentată săptămâna aceasta şi ar fi în pericol cei care nu ar fi ştiut să comunice ori nu au îndeplinit măsurile din programul de guvernare.

 

Miniştrii care ar putea fi remaniaţi

 

Surse politice susţin că luaţi în vizorul remanierii ar fi ministrul Agriculturii, Petre Daea, şefa de la Interne - Carmen Dan, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, dar şi ministrul Justiţiei Ana Birchall. Dăncilă ar fi avut cu ministrul Justiţiei mai multe discuţii în contradictoriu în ultima perioadă iar lui Răzvan Cuc i s-ar reproşa mari întârzieri la proiectele de infrastructură.

Citește și
Viorica Dăncilă, la CEx al PSD
Anunțul făcut de Viorica Dăncilă cu privire la remanierea guvernamentală
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD: „Ne dorim ca în perioada următoare să creştem volumul investiţiilor pe partea de infrastructură. Ministrul Transporturilor, dar şi ceilalţi colegi care se ocupă de proiecte în domeniul infrastructurii trebuie să-şi asume foarte clar obiective care pot fi realizate în termenul anunţat, nu mai acceptăm să existe termene anunţate care să nu fie îndeplinite”.

Şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, dar şi cel al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, sunt în pericol. Lui Meleşcanu i se reproşează modul în care a fost gestionata situaţia votului din diaspora de la europarlamentarele din 26 mai.

 

Testul pe care trebuie să îl treacă toţi miniştrii

 

Ar putea fi trimis acasă şi ministrul Energiei, Anton Anton, pentru a fi înlocuit cu fostul ministru Toma Petcu. Nici ministrul Turismului, Bogdan Trif, şi nici cel al Culturii, Daniel Breaz, nu ar mai fi doriţi în Executiv, potrivit surselor politice. Breaz ar putea pleca după scandalul privind banii pentru plata colaboratorilor din teatre şi opere.

Înainte să se ia o decizie, miniştrii trebuie să treacă un test: să vină cu trei proiecte pe care le pot îndeplini în următoarele luni. Remanierea ar urma să fie una extinsă, adică să fie evaluaţi şi secretarii de stat, pentru că premierul îşi doreşte un Executiv mai suplu. Din cauza golului din visteria statului, social-democraţii vor să facă şi o restructurare a instituţiilor publice.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Teodorovici cere o restructurare a Guvernului:
Teodorovici cere o restructurare a Guvernului: "Poate sunt prea multe ministere"

Ministrul Finanțelor crede că se impune o remaniere, dar și o restructurare a Guvernului condus de Dăncilă, lăsând să se înțeleagă că, în opinia sa, sunt prea multe ministere și secretari de stat.

Anunțul făcut de Viorica Dăncilă cu privire la remanierea guvernamentală
Anunțul făcut de Viorica Dăncilă cu privire la remanierea guvernamentală

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Neptun, că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD nu s-a discutat despre remanierea Guvernului.

Viorica Dăncilă, despre remaniere:
Viorica Dăncilă, despre remaniere: "Voi face o evaluare pe fiecare minister"

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, că în luna iulie va face o evaluare a fiecărui minister şi în funcţie de rezultate ”vom putea vorbi de remanierea unui ministru sau nu”.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă