Început cu stângul pentru Dan Vîlceanu la Finanțe: ”Inflația nu e 5%. E estimarea BNR”

×
Codul embed a fost copiat

În prima zi la noul său loc de muncă, ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu, economist de meserie a început cu stângul.

El a susținut că inflația nu este 5 % și cifra ar fi doar o estimare a Băncii Naționale, fără să știe, se pare, că Institutul Național de Statistică a confirmat deja că prețurile au crescut cu acest procent în iulie.

Apoi a dat explicații despre afacerile familiei sale cu statul, dar și despre traseul său politic început la PSD.

La 24 de ani, Dan Vilceanu devenea licenţiat în economie. A urmat apoi cursuri de masterat şi chiar de doctorat în acelaşi domeniu, la Timişoara. Cu toate acestea, în prima zi ca Ministru al Finanţelor, inflaţia l-a pus în încurcătură.

Vîlceanu - Ministrul Finanţelor: ''Inflația nu e 5%, e estimarea BNR. Nu există creştere economică fără puseu inflaționist''.

Citește și
Dan Vîlceanu, TSD, PSD
Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a avut o ”relație personală” cu Ponta și PSD

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, inflaţia chiar a fost în iulie de 5%, iar procentul nu este o estimare a Băncii Naţionale. Mai mult, au fost şi ani de creştere economică şi fără ''puseu inflaționist'', aşa cum susţine Dan Vîlceanu.

Dincolo de studiile economice, Dan Vilceanu a învăţat meserie în familie. A început să lucreze, la mai puţin de un an de când a terminat facultatea, la firma mamei sale, ca economist, iar în doi ani, şi-a deschis propria firmă, unde era şi director economic. În 2016, avea aceeaşi funcţie şi la firma mamei sale. Firma Elisabetei Vîlceanu a încheiat nu mai puţin de 19 contracte cu Complexul Energetic Oltenia.

Vilceanu: ''Toate contractele au fost câştigate prin licitaţie”.

Cariera politică şi-a început-o la PSD, când era student, iar din 2006 până în 2009, a şi condus filiala de tineret din Gorj. Ulterior, a trecut la Partidul democrat liberal, iar după fuziunea cu PNL a devenit şeful filialei din Gorj. În 2016, a câştigat şi primul mandat de deputat pe listele liberalilor, ocazie cu care s-a apropiat de premierul Florin Cîțu, proaspăt intrat şi el în politică.

Vîlceanu: ”Am văzut în această perioadă toți sfinții și îngerii din politica românească''.

La capitolul finanţe proprii, Dan Vilceanu spune că îi este suficient salariul de deputat, la care se adăuga o chirie pentru un imobil în Timişoara. Potrivit declaraţiei de avere, are titluri de stat de peste 700 de mii de lei, patru terenuri, trei imobile şi o maşină din 2011.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciolacu, despre Vîlceanu: Nu este chiar din produsele high class ale PSD şi veţi vedea în următoarele luni de prestație
Ciolacu, despre Vîlceanu: Nu este chiar din produsele high class ale PSD şi veţi vedea în următoarele luni de prestație

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat numirea lui Dan Vîlceanu, fost lider local al Tineretului Social Democrat, în funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR.

Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a avut o ”relație personală” cu Ponta și PSD
Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a avut o ”relație personală” cu Ponta și PSD

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a fost prieten bun cu Dan Vîlceanu, noul ministru al Finanțelor, care acum este susținut de premierul Florin Cîțu.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă