Ministerul Agriculturii: Protestele au început de la RCA, dar tariful la utilajele agricole este la fel ca anul trecut

Tractoare
Agerpres

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu afirmă că nu a primit nicio solicitare privind discuţii, la minister, din partea fermierilor care s-au raliat protestului transportatorilor.

El spune că protestele care vineri au continuat pentru a treia zi consecutiv au fost cauzate de nemulţumirile legate valoarea tarifelor pentru poliţele RCA, el anunţând, în acest context, că pentru utilajele agricole acestea nu s-au scumpit.

"Am avut discuţie cu toate formele asociative. Începând de luni începem discuţiile pe revendicările pe care dânşii le au. A fost solicitarea acestor asociaţii să îi las până vineri să discute cu toţi membrii din ţară şi ulterior, de luni, să ne întâlnim şi să punem în practică prin actele normative pe care trebuie să le dăm în Guvern, cât şi la Ministerul Agriculturii, să rezolvăm aceste revendicări. În momentul de faţă pot să vă spun că nu am primit o solicitare din cei care protestează pentru a veni la Ministerul Agriculturii să aibă o discuţie cu ministrul Agriculturii. Aici nu vorbim de formele asociative. Nu s-a prezentat niciun fermier la Ministerul Agriculturii. Uşa Ministerului Agriculturii este deschisă, inclusiv şi sâmbătă şi duminică, am transmis către toţi fermierii care sunt sub formă de protest- acel protest spontan care a fost realizat de către transportatori la care s-au afiliat câţi fermieri, nu vorbim de formele asociative unde avem aproape 9 milioane de hectare în forme asociative. De luni discutăm cu formele asociative, inclusiv şi cu fermierii care sunt acum în stradă, îi aştept la Ministerul Agriculturii. Până în momentul de faţă, nu am primit niciun mesaj sau niciun telefon pentru a avea o discuţie sau să se creeze un grup din aceşti protestatari care să vină să revendice ce probleme au în domeniul agriculturii", a declarat Florin Barbu vineri, în timpul unei vizite în judeţul Prahova, răspunzând unor întrebări legate de protestele transportatorilor şi ale agricultorilor, care continuă, vineri, potrivit News.ro.

Ministrul cere ca fermierii români „să aibă încredere în Ministerul Agriculturii şi în Guvernul României”.

„Nu vreau să ca dă pradă anumitor partide politice care încearcă să îşi asume acest protest spontan. Spun în continuare că dialogul este cel mai important şi, de luni, împreună cu toţi fermierii, împreună cu toate asociaţiile- că vorbim de vegetal, de zootehnie, că vorbim de procesare, vorbim inclusiv cu retailerii pe partea de adaos comercial, de luni încep discuţiile. Calendarul a fost publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi sunt sigur că toate problemele cu care se confruntă fermierii le vom rezolva. Am spus-o şi o spun în continuare, protestele au început de la RCA. Eu vreau să anunţ în premieră că RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut, vreau să anunţ că şi anul acesta avem 35%, suportăm acciza la motorină pentru fermieri. În anul 2023 am subvenţionat 50% din consumul de motorină, subvenţie de la bugetul de stat. Practic, acest protest spontan care s-a realizat nu ştiu dacă s-a realizat de către fermieri", adaugă Florin Barbu.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

El reclamă că „s-a încercat a fi un protest politic” şi reafirmă că îi aşteaptă pe fermierii la discuţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă