Mihai Fifor promite o ”reformă profundă” la Ministerul de Interne: ”Așa nu se mai poate”

Mihai Fifor
Agerpres

Ministrul interimar de Interne Mihai Fifor a anunțat miercuri că instituția pe care o conduce are nevoie de o ”reformă profundă”, ”pentru că așa nu se mai poate”.

Fifor a făcut referire la tragedia din Caracal, care a scos la iveală modul defectuos al activității celor care erau responsabili de salvarea Alexandrei.

Acum, ministrul interimar afirmă că cei vinovați ”vor plăti” indiferent de funcțiile pe care le au.

”Pe fondul unor, hai să spun neconcordanțe, pe fondul lipsei de implicare a unor colegi, pe fondul lipsei de implicare a unor colegi, pe fondul neglijenței unora dintre colegii noștri s-a ajuns la situații dramatice, cum este cea de la Caracal. Vă spun cu toată deschiderea, le-am spus-o și colegilor mei, că toleranța mea este zero în ceea ce privește modul în care înțeleg să-și facă datoria colegii noștri, că nimeni nu va iertat în momentul în care nu-și îndeplinește îndatoririle de serviciu așa cum trebuie și cum ar fi trebuit s-o facă, iar cei care sunt vinovați în cazul de la Caracal, fără niciun fel de rezervă, vor plăti indiferent cine sunt aceste persoane.” - a declarat Fifor, miercuri, înainte de a intra în sediul Ministerului de Interne.

Tot el a promis o reformă ”profundă, sistemică” la nivelul M.A.I.

Citește și
Alexandra Macesanu
Primarul din comuna Alexandrei a chemat psihologi care să-i consilieze pe localnici
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”Este nevoie de o reformă profundă, sistemică aș putea spune, la nivelul Ministerului de Interne, coborând până la nivelul inspectoratelor. Și să nu se înțeleagă greșit, aici discut nu doar despre Poliția Română, discut și despre celelalte structuri, pentru că e nevoie ca oamenii să înțeleagă că așa nu se mai poate.” - a spus ministrul interimar.

Lanțul de bâlbe care le-a ucis pe Alexandra și Luiza. Ce au făcut de fapt procurorii şi poliţiştii

După cele două crime de la Caracal care au scos la lumină ineficiența autorităţilor în cazuri de viaţă şi de moarte, toată lumea cercetează pe toată lumea, iar procurorii şi poliţiştii se acuză reciproc de eşec în salvarea tinerelor.

Explicaţiile tardive ale autorităţilor nu le vor putea, însă, readuce la viaţă pe Luiza şi Alexandra.

Miercuri seara, când tatăl Alexandrei a semnalat dispariţia copilei, poliţistul de la postul comunal l-a sfătuit să revină a doua zi dacă fata nu se întoarce peste noapte. Şi-a anunţat, totuşi, şefii.

Dar, primele cercetări - se arăta într-un raport al poliţiei Olt - au început ziua următoare. O echipă de anchetatori a ajuns la casa familiei Măceșanu, a audiat-o pe mama fetei şi a făcut fotografii.

30 de minute mai târziu - se afirmă în raportul poliţiei - avea loc încercarea disperată a victimei de a cere ajutorul. Alexandra sunase de trei ori la 112 şi implora să fie salvată, după ce a anunţat operatorul de la numărul unic de urgenţă că a fost răpită şi violată.

O patrulă de poliţie este direcţionată însă la o adresă greşită.

Alte echipe de poliţişti ajung într-o altă zonă, tot fără legătură cu dispariţia fetei. Căutările devin disperate, iar tatăl asistă neputincios la ele. Între timp Gheorghe Dincă se întoarce acasă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gheorghe Dincă a acceptat să fie testat cu aparatul poligraf
Gheorghe Dincă a acceptat să fie testat cu aparatul poligraf

Apar încontinuu informații noi din ancheta care îl vizează pe Gheorghe Dincă. Procurorii încearcă să afle dacă nu cumva el are legătură nu numai cu fetele dispărute în Caracal, ci și cu moartea unei tinere din Craiova.

Primarul din comuna Alexandrei a chemat psihologi care să-i consilieze pe localnici
Primarul din comuna Alexandrei a chemat psihologi care să-i consilieze pe localnici

Localnicii din Dobrosloveni, localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani pe care ar fi ucis-o Gheorghe Dincă, au fost consiliaţi psihologic, miercuri, de către o echipă de psihologi de la Bucureşti, potrivit primarului comunei.

Cum au acţionat autorităţile în cazul din Craiova.
Cum au acţionat autorităţile în cazul din Craiova. "Poliţistul a zis că pleacă în concediu"

Gheorghe Dincă a dat marţi declaraţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt într-un dosar de crimă cu autor, încă, necunoscut. El spune că nu are nicio legăturî cu acest caz.

“Voi le-aţi ucis”. Protest în Capitală după publicarea stenogramelor de la 112 cu Alexandra
“Voi le-aţi ucis”. Protest în Capitală după publicarea stenogramelor de la 112 cu Alexandra

Un protest a avut loc marți seară, în Piaţa Victoriei din Capitală, în contextul în care au fost făcute publice convorbirile dintre Alexandra, una dintre victimele de la Caracal, şi operatorii de la 112.

Protest în Piata Victoriei, după publicarea stenogramelor de la 112 cu Alexandra

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.