Marcel Ciolacu: Este exclus să mai negociem ceva cu PNL în ceea ce priveşte o susţinere de Guvern minoritar

Marcel Ciolacu
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi seara, că cea mai bună soluţie pentru depăşirea crizei politice din România este pregătirea alegerilor anticipate, acesta excluzând o eventuală negociere cu PNL pentru susţinerea unui Guvern minoritar.

Liderul PSD a afirmat că la nivelul partidului nu s-a hotărât încă dacă social-democraţii vor merge la consultări la Cotroceni, menţionând că partidul pe care îl conduce ar trebui să participe la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis doar dacă acestea nu vor fi unele formale, aşa cum au fost în alte rânduri.

"Am aşteptat cu toţii ora 18,00 azi, să vorbească preşedintele României, aşteptam ca mâine, cel târziu poimâine, să ne întâlnim să discutăm serios, nu să să avem întâlniri doar să bifăm că am discutat şi cu opoziţia şi cu puterea. Priorităţile românilor sunt cu totul altele. (...) Opţiunea noastră este foarte clară. Ori îşi refac această alianţă a perdanţilor, dar e aceeaşi Mărie cu altă pălărie, pentru că ei se vor certa din nou peste două-trei luni (...), ori îşi refac alianţa şi treaba lor cu cine vin prim-ministru, pe cine desemnează Iohannis, oricum încalcă Constituţia în continuare, ori alegeri anticipate. Nu există altă soluţie. Noi nu negociem cu PNL, nu neapărat că nu ne-am dori, dar este exclus în acest moment să mai negociezi ceva cu PNL în ceea ce priveşte o susţinere de Guvern minoritar", a spus Ciolacu la Antena3.

În opinia sa, la această dată, în România nu poate fi formată o majoritate politică funcţională.

El a exclus varianta formării unui Guvern de coaliţie din care PSD să facă parte, afirmând că soluţia este "reîntoarcerea la popor".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele PSD a prezentat un set de zece măsuri urgente pentru Guvernul instalat după moţiunea de cenzură: plafonarea preţurilor la energie, scăderea preţurilor la facturile de gaze naturale şi energie electrică, compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici şi IMM-uri la nivelul din luna decembrie a anului 2020, subvenţionarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din decembrie 2020, aplicarea legii consumatorului vulnerabil prin adoptarea normelor metodologice, simplificare şi debirocratizare, creşterea alocaţiilor pentru copii, conform Legii 14/2020, creşterea salariului minim, creşterea pensiilor conform Legii 127/2019, gestionarea pandemiei, prin vaccinare şi testare, atragerea de personal medical, creşterea numărului de paturi ATI în termen de 30 de zile, adoptarea sistemului de implementare pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alocarea fondurilor la nivel local.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Președintele PSD, după căderea Guvernului Cîțu: ”Vom merge la alegeri anticipate”
Președintele PSD, după căderea Guvernului Cîțu: ”Vom merge la alegeri anticipate”

Partidul Social Democrat are o singură decizie - alegerile anticipate şi are în vedere, în condiţiile creării unei majorităţi politice, un guvern de specialişti până la eventualul scrutin, a declarat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.