Marcel Boloş, după negocierile cu sindicaliștii: Toate salariile sunt plătite la timp şi nu vor fi disponibilizări

Marcel Bolos
Agerpres

Toate salariile sunt plătite la timp şi nu vor fi disponibilizări la nivelul aparatului propriu şi unităţi subordonate, a afirmat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, după întâlnirea cu reprezentanţii principalelor sindicate din domeniu.

Acesta şi-a reafirmat angajamentul de a menţine un mediu de lucru optim şi condiţii mai bune pentru toţi angajaţii, a transmis ministerul de resort într-un comunicat.

"A fost o discuţie în care am reafirmat angajamentul pe care mi l-am asumat şi ieri faţă de colegii din minister. Nu va fi dat nimeni afară şi nu vor fi puşi să dea concurs. Am semnat şi un proces-verbal în acest sens. Toate plăţile au fost făcute, pentru ca oamenii să îşi primească banii la timp. Recunosc eforturile şi dedicarea de care este nevoie zi de zi şi sunt hotărât să mă asigur că munca celor responsabili este apreciată corespunzător. Am luat în considerare sugestiile şi feedback-ul primit de la reprezentanţii sindicatelor şi am identificat câteva direcţii cheie pe care le vom urmări în perioada următoare. Cu toate acestea, ei ştiu mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat", a declarat ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.

În comunicat se arată că, ”după o dezbatere constructivă”, s-a ajuns la următoarele concluzii:

1. Nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF şi unităţi subordonate. Pentru funcţiile de conducere afectate de proiectul privind reducerea cheltuielilor se va asigura transformare/înfiinţare în situaţia în care nu există posturi vacante necesare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

2. Elaborarea proiectului de ordonanţă de urgenţă până la data de 21 august 2023 pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentinţele judecătoreşti. Sindicatele vor înainta Ministerului Finanţelor jurisprudenţa relevantă până în data de 17 august 2023.

3. Întreprinderea tuturor măsurilor legale necesare pentru cuprinderea în viitoare lege a salarizării familiei ocupaţionale distincte „finanţe” datorită specificităţii, complexităţii şi importanţei angajaţilor din domeniul finanţelor publice.

4. Formarea unui comitet de lucru alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor şi ai sindicatelor, cu scopul de a elabora şi implementa statutul angajatului în finanţe publice.

5. Înfiinţarea, prin reorganizarea structurilor existente din ANAF şi aparatul central, a unui Institut Naţional de Fiscalitate, cu rol în formarea continuă şi perfecţionarea angajaţilor din domeniul finanţelor publice.

”Ministerul Finanţelor va asigura transparenţa şi comunicarea deschisă cu reprezentanţii sindicatelor pe parcursul implementării reformelor şi va ţine cont de feedback-ul acestora în procesul decizional. Se vor organiza sesiuni periodice de consultări între Ministerul Finanţelor şi reprezentanţii sindicatelor pentru a monitoriza progresul implementării măsurilor şi pentru a face ajustări dacă este necesar”, se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.