Israelul îşi multiplică atacurile în Fâşia Gaza. Șeful Statului Major avertizează că războiul ar mai putea dura „multe luni”

armata israel, soldati israel
AFP

Armata israeliană îşi multiplică miercuri atacurile în Fâşia Gaza, în cadrul operaţiunii împotriva Hamas care ar mai putea dura „multe luni”, relatează AFP.

Într-un nou semn al unei regionalizări tot mai puternice a conflictului, Statele Unite au interceptat la Marea Roşie drone şi rachete trase de către rebelii huthi, care ameninţă interese israeliene, în semn de ”susţinere” a Fâşiei Gaza.

În acest teritoriu palestinian, forţele israelinee ”luptă la Khan Yunis” (sud) şi îşi ”extind” operaţiunile în tabere de refugiaţi din centru, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.

Armata a dat un ordin de evacuare locuitorilor taberei de refugiaţi al-Bureij (centru) şi din zonă. Unii au fugit deja la Rafah, unde au sosit cu bagaje stivuite pe capota maşinilor lor, potrivit AFP.

Peste 240 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii al Hamas. Cadavre ale unor palestinieni au fost transportate cu un camion către o groapă comună la Rafah, unde au fost îngropate, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Am primit un container cu un mare număr de martiri. Unele sunt corpuri întregi, altele sunt rămăşiţe umane”, deplânge şeful Comitetului de Urgenţă Sanitară din Rafah Marwan al-Hams.

Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului s-a declarat din nou ”profund îngrijorat de bombardamente israeliene continue în centrul Fâşiei Gaza” şi a cerut să se facă o ”distincţie” între civili şi combatanţi.

”Vă vedem”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat săptămâna aceasta o ”intensificare” a atacurilor în Fâşia Gaza - unde telecomunicaţiile au fost întrerupte miercuri dimineaţa.

”Le spunem teroriştilor Hamas: vă vedem, vom veni la voi (...), vom intensifica luptele în sudul Fâşiei Gaza şi în alte părţi”, a ameninţat el în urma unei vizite la Agenţia Spaţială israeliană.

În pofida acestei ”intensificări” a confruntărilor armate, războiul din Fâşia Gaza s-ar putea prelungi mai multe luni, a avertizat marţi şeful Statului Major al armatei israeliene Herzi Halevi, care a subliniat că ”obiectivele acestui răboi nu sunt uşor de atins”.

Israelul a jurat să distrugă Hamas, după atacul de la 7 octombrie al unor comandouri infiltrate din Fâşia Gaza, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili. Aproximativ 250 de persoane au fost răpite, dintre care 129 sunt ţinute în continuare ostatice în Fâşia Gaza, potrivit acestei surse.

Operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu 20.915 morţi şi 54.918 răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Conform ONU, 85% dintre cei 2,4 de locuitori ai Fâşiei Gaza au fost strămutați, iar situaţia umanitară în enclavă rămâne critică, iar majoritatea spitalelor au fost scoase din serviciu.

Diplomaţia ajutoarelor

După adoptarea de săptămâna trecută a unei rezoluţii de către Consiliul de Securitate al ONU care cere să se trimită ajutoare ”la scară largă”, ONU a numit-o marţi pe Sigrid Kaag, un ministru în exerciţiu olandez, în funcţia de coordonatoare a ajutorului umanitar destinat Fâşiei Gaza.

Semiluna Roşie palestiniană a anunţat că a primit marţi 41 de camioane cu ajutoare umanitare şi şapte ambulanţe noi prin frontiera de la Rafah - cu mult sub nevoi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Franţa s-a declarat marţi ”foarte îngrijorată” de intensificarea şi prelungirea confruntărilor armate şi a îndemnat ”cu forţă” la un ”armistiţiu imediat care să conducă la o încetare a focului”.

Emirul Qatarului, şeciul Tamim ben Hamad al-Thani, a cărui ţară a desfăşurat o mediere care a permis un armistiţiu la sfârşitul lui noiembrie, a discutat la telefon, în noaptea de marţi spre miercuri, despre situaţie cu preşedintele american Joe Biden.

Cei doi lideri au discutat despre eforturi necesare ”în vederea unei calmări a situaţiei şi ajungerea la un armistiţiu permanent”, anunţă ăîntr-un comunicat diplomaţia Qatarului.

La Washington, Casa Albă a evocat discuţii în vederea unei ”eliberări” a ostaticilor deţinuţi de către Hamas, inclusiv a unor ”cetăţeni americani”.

Ministrul israelian însărcinat cu Afaceri Strategice Ron Dermer urma să dicute la telefon cu secretarul de Stat american Antony Blinken şi consilierul în probleme de securitate naţională Jake Sullivan.

La sfârşitul lui noiembrie, un armistiţiu de o săptămână a permis eliberarea a 105 ostatici, în schimbul eliberării a 240 de deţinuţi palestinieni şi intrarea în Fâşia Gaza unui important volum de ajutoare.

Însă eforturile mediatorilor - mai ales Egiptul şi Qatarul - nu au permis, până în prezent, să se ajungă la vreo nouă ”pauză” umanitară.

Din Damasc în Yemen

Temeri cu privire la o extindere a conflictului se acentuează, mai ales din cauza acţiunii unor grupări apropiate Iranului, ca Hezbollah din Liban sau rebelii huthi din Yemen, în contextul în care Teheranul susţine Hamasul.

La frontiera israeliano-libaneză, militari israelieni au fost răniţi marţi în tiruri ale Hezbollah. Rebelii huthi au revendicat un atac cu dronă împotriva unei nave la Marea Roşie şi un tir de rachetă către Israel, care a fost interceptat.

Postul de televiziune Al-Qahera News a precizat că ”un obiect zburător a fost doborât la doi kilometri în largul coastei, la Dahab”, un oraş balnear egiptean, situat la 150 de kilometri sud de frontiera cu Israel.

Armata americană, care patrulează la Marea Roşie pentru a proteja traficul maritim de atacuri huthi, a anunţat că a distrus marţi 12 drone şi cinci rachete trase de către rebeli.

Atacuri imputate unor grupări proiraniene vizând trupe americane s-au multiplicat, de asemenea, în Irak şi Siria. Ca represalii, Statele Unite au atacat trei instalaţii folosite de către grupări proiraniene în Irak, soldate cu un mort.

Aceste incidente au loc imediat după ce Teheranul a acuzat Israelul de uciderea unuia dintre militari săi de rang înalt, generalul de brigadă Razi Moussavi, într-un atac în Siria, şi a ameninţat să-i răzbune moartea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.