Hunor: Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură

Kelemen Hunor
Agerpres

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Timişoara, că are informaţii cum că mai mulţi semnatari ai moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie la adresa Guvernului, au plecat din ţară pentru a nu participa la votarea moţiunii.

Hunor a precizat că UDMR a semnat şi va vota moţiunea de cenzură şi că el vede un guvern politic.

Sâmbătă se încearcă dezbaterea moţiunii. S-a depus, în sfârşit, această moţiune. Nu înţeleg de ce s-a întârziat atât. Există 237 de semnături, dar e nevoie de 233 voturi. Noi în luna mai am luat decizia, în iunie a votat moţiunea. Nu a trecut, nu s-a schimbat nimic de atunci. Am semnat şi vom vota şi în această lună şi în această sesiune parlamentară. Trebuie discutat foarte serios, dacă trece moţiunea, ce urmează după. Nu mă încântă foarte mult, mă interesează ce se întâmplă dacă pică guvenrul. Văd un guvern politic, nu tehnocrat, care nu dă ordonanţe de urgenţă şi nu încearcă să facă reforme”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit News.ro.

Liderul UDMR a mai spus că are informaţii că unii parlamentari care au semnat moţiunea, au plecat din ţară.

”Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură, că nu au ştiut că va fi sâmbătă. Sâmbătă un vot ar fi cu un rezultat destul de previzibil. Am auzit că cei din PMP pleacă la Bruxelles. Dacă lipsesc 5 oameni, s-a dus, presupunând că toţi votează pentru moţiune. De aceea am spus că simt o nesiguranţă legată de moţiune. Aş fi spus în prima săptămână din septemberie, ar fost mult mai bine să depunem moţiunea. Se doreşte să pice guvenrul, dar nimeni nu ştie ce urmează. E prima dată când într-adevăr există şanse reale să treacă moţiunea. Când a plecat ALDE de la guvernare, s-a schimbat situaţia, în luna august. Psihologic, prima săptămână din septembrie trebuia acţionat”, a declarat Kelemen Hunor.

Citește și
Viorica Dancila
Dăncilă: Atitudinea opoziției, care nu vrea să voteze moțiunea în weekend, e jignitoare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Liderul UDMD a mai spus că în acest moment îl intereseaţă UDMR şi ţara şi ”dacă nu e posibilă o guvernare bună, nu trebuie să insişti să guvernezi. Niciodată nu s-a reuşit să se ajungă la alegeri anticipate în 30 de ani”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fifor: Ponta nu îşi sacrifică hobby-ul pentru moţiune, iar dreapta nu lucrează în weekend
Fifor: Ponta nu îşi sacrifică hobby-ul pentru moţiune, iar dreapta nu lucrează în weekend

Secretarul general al PSd, Mihai Fifor, a scris, miercuri, pe Facebook, că social-democraţii au crezut că ”semnatarii moţiunii vor să dea jos Guvernul cât mai repede”, de aceea votul moţiunii a fost programat pentru sâmbătă.

Dăncilă: Atitudinea opoziției, care nu vrea să voteze moțiunea în weekend, e jignitoare
Dăncilă: Atitudinea opoziției, care nu vrea să voteze moțiunea în weekend, e jignitoare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat a începutul ședinței de Guvern de miercuri că atitudinea opoziției în privința votării moțiunii de cenzură sâmbătă este de neînțeles, deoarede se eschivează de la obligația de a veni la muncă.

Victor Ponta, despre moțiunea de cenzură:
Victor Ponta, despre moțiunea de cenzură: "O să o dezbatem şi o să votăm luni"

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat miercuri că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi dezbătută şi votată lunea viitoare, susţinând că în Birourile permanente reunite s-a votat împotriva regulamentului.

Lovitură de teatru în Parlament. PSD nu a avut majoritate ca să aprobe citirea moțiunii
Lovitură de teatru în Parlament. PSD nu a avut majoritate ca să aprobe citirea moțiunii

Lovitură de teatru în Parlament. Şedinţa plenului în care era programată citirea moţiunii de cenzură a fost suspendată, după ce opoziția a respins prin vot programul şi ordinea de zi, fiind înregistrate 182 voturi "pentru" şi 194 "contra".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă