Emil Hurezeanu a fost propus oficial ambasador în Austria, iar George Maior în Iordania

Emil Hurezeanu - AGERPRES

Emil Hurezeanu şi George Maior au fost propuşi oficial ca ambasadori ai României în Austria, respectiv în Iordania.

 

Anterior acestei misiuni, Emil Hurezeanu a fost ambasador al României în Germania, iar George Maior - în Statele Unite ale Americii.

"Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi către Comisiile pentru politică externă şi Comisiile pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor, în conformitate cu reglementările şi practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către preşedintele Klaus Iohannis.

Pentru cei 26 de candidaţi a fost demarată deja procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961", informează MAE.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis înlocuiește ambasadorii din Germania și SUA - George Maior și Emil Hurezeanu. Alți 21 de diplomați, rechemați
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi propus ambasador al României în Statele Unite
Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi propus ambasador al României în Statele Unite

Andrei Muraru, consilier prezidențial, va fi propus ambasador al României la Washington. Informația a fost confirmată pentru Știrile PRO TV. Andrei Muraru îl va înlocui pe George Maior.

Klaus Iohannis înlocuiește ambasadorii din Germania și SUA - George Maior și Emil Hurezeanu. Alți 21 de diplomați, rechemați
Klaus Iohannis înlocuiește ambasadorii din Germania și SUA - George Maior și Emil Hurezeanu. Alți 21 de diplomați, rechemați

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de rechemare pentru 23 ambasadori ai României, printre care și cei din Statele Unite și Germania - George Maior și Emil Hurezeanu.

Klaus Iohannis a anunțat schimbarea lui George Maior din funcţia de ambasador în SUA
Klaus Iohannis a anunțat schimbarea lui George Maior din funcţia de ambasador în SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că George Maior va fi schimbat din funcţia de ambasador al României în Statele Unite ale Americii.

George Maior, audiat la DNA în calitate de martor, în legătură cu vizita lui Dragnea în SUA
George Maior, audiat la DNA în calitate de martor, în legătură cu vizita lui Dragnea în SUA

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, s-a prezentat marţi după-amiază la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.