Dosarul vaccinurilor Covid-19. Surse: PNL a decis să voteze pentru ridicarea imunității fostului său președinte, Florin Cîțu

Florin Citu
Agerpres

Surse liberale au precizat pentru Știrile Pro TV că Partidul Național Liberal a decis să voteze pentru ridicarea imunității parlamentare a fostului premier și președinte al liberalilor Florin Cîțu.

Imediat după acest moment, PNL va aplica prevederile statutare, în funcție de evoluția și starea procesuală.” - au mai precizat sursele liberale.

Cîțu - care în prezent este doar un simplu membru al PNL - este vizat de un dosar al Direcției Naționale Anticorupție privind achiziția de vaccinuri anti Covid-19 în perioada în care acesta a ocupat funcția de premier al României.

În 2021, după ce s-a aflat că DNA a început cercetările în acest dosar, Cîțu, care era premier la acea vreme, a spus că cercetările nu îl pot viza.

Florin Cîțu, în 2021: ”Dosarul e pe faptă, nu pe persoană. Ce mi se pare mizerabil și revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA. Comenzile au fost semnate de miniștri ai Sănătății”.

Citește și
Cîțu, despre ancheta DNA la achiziția de vaccinuri: ”Este mizerabil și revoltător”. România a aruncat doze de 11 mil de euro
Scandalul DNA-vaccinuri. România a cumpărat degeaba aproape 1 milion de doze anti Covid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dublat de vocea miniștrilor din cabinet, el a susținut că a existat o procedură prin care Comisia Europeană a repartizat fiecărui stat interesat de vaccinare un număr de doze, în funcție de populație.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, l-a contrazis în 2021, explicând că dozele ne-au fost puse la dispoziție, dar nimeni nu ne obliga să le luăm pe toate.

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății: Decizia tuturor achizițiilor a fost exclusiv a premierului. Comisia Europeană a pus la dispoziție cantități mari, ce cumpără România era decizia României. A fost o discuție aprinsă între mine, Nazare și prim ministru tocmai pentru a sublinia că exista o cantitate semnificativă de vaccinuri și trebuie să ne gândim dacă există fonduri mai mult decât era achiziționat deja. Ministerul Sănătății a fost scos complet din toate deciziile".

Alături de Florin Cîțu, potrivit unor surse, DNA cere în prezent ridicarea imunității foștilor miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu (în prezent, președinte al USR București) și Ioana Mihăilă, care este membru al partidului REPER.

"În prezenta cauză, în contextul menţionat, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane", explică procurorii.

Conform DNA, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
DNA, despre scandalul achiziţionării de vaccinuri: Dezaprobăm încercările de atragere a instituţiei în jocurile politice
DNA, despre scandalul achiziţionării de vaccinuri: Dezaprobăm încercările de atragere a instituţiei în jocurile politice

DNA a transmis, joi, referindu-se la scandalul achiziţionării dozelor de vaccin, că activitatea de urmărire penală nu se desfăşoară în funcţie de agenda politică, ci urmează paşi legali, riguroşi, scrie News.ro. 

Scandalul DNA-vaccinuri. România a cumpărat degeaba aproape 1 milion de doze anti Covid
Scandalul DNA-vaccinuri. România a cumpărat degeaba aproape 1 milion de doze anti Covid

Șeful Guvernului susține că nu are nici o legătură cu ancheta DNA privind achiziționarea de vaccinuri anti-Covid.

Voiculescu: În urma deciziilor precipitate, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr
Voiculescu: În urma deciziilor precipitate, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu salută anchetarea de către DNA a modului în care România a achiziţionat vaccinurile anti-COVID.

DNA anchetează ”in rem” achizițiile de vaccinuri anti-Covid
DNA anchetează ”in rem” achizițiile de vaccinuri anti-Covid

DNA anchetează felul în care autoritățile au achiziționat vaccinurile anti-Covid, de la declanșarea pandemiei până în prezent.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.