Cum au ajuns parlamentarii să voteze legi scrise greșit. Erorile, corectate în afara regulamentului

×
Codul embed a fost copiat

Sub pretextul că au prea mult de muncă, parlamentarii votează legi scrise greșit.

Dacă ar fi fost promulgată legea care interzicea cumulul pensiei cu salariul, de pildă, s-ar fi aplicat doar 30 de zile. Iar cea care previne separarea copilului de familie ar fi tăiat finanțarea centrelor în care sunt îngrijiți copiii.

În aceste cazuri, erorile sunt corectate printr-o procedură parlamentară care nu există în regulament.

Înainte să plece în concediu, parlamentarii au adoptat cu scandal proiectul prin care este interzis cumulul pensiei cu salariul. Legea a intrat în dezbateri cu un articol care, dacă nu ar fi fost modificat pe ultima sută de metri, prevedea că se aplică doar pentru 30 de zile.

Cristian Seidler, deputat USR: „În forma în care a ajuns raportul se înțelegea din text că legea va fi în vigoare 30 de zile, deși intenția era de a avea o opțiune în 30 de zile”.

Citește și
sosoaca
Ce vor păți parlamentarii scandalagii. Mesaj către revoltata Șoșoacă: ”Era să mă mâncați, doamnă!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alfred Simonis, președinte intreimar Camera Deputaților: „Având în vedere că este un volum de muncă important, că au venit zeci de amendamente cred că a fost neclară o sintagmă nu e un capăt de țară”.

Eroarea care ar fi putut tăia banii pentru centrele de copii

O greșeală s-a strecurat și în proiectul inițiat de Ministerul Familiei prin care se stabilesc mai multe măsuri menite să prevină separarea copilului de familie.

Din proiectul scris de Guvern, parlamentarii au eliminat un fragment dintr-un articol legat de modul de finanțare al centrelor rezidențiale. Dacă ar fi rămas așa, centrele pentru copii ar fi primit o finanțare redusă semnificativ.

Parlamentul s-a mai confruntat cu o situație la fel de îndoielnică. La o săptămână după ce a votat legea privind salarizarea personalului plătit din funcții publice, deputații au cerut ca proiectul să fie modificat.

Adrian Solomon, deputat PSD: „O trimitere este scrisă greșit sintagma prin excepție de la prevederile alin. 1 se înlocuiește cu prin excepție de la alin. 1 și 2”.

Aparent, cele două paragrafe introduse prin procedură excepțională în plen nu schimbă sensul textului. Dar, în fapt, lasă liber la majorări de salarii pentru primari.

Toate proiectele cu erori au fost corectate prin recitirea lor în forma corectă în plen.

Doar că această procedură a modificării legilor după ce acestea sunt votate nu există în regulamentul de funcționare al Senatului sau al Camerei deputaților. Din momentul adoptării sale în camera decizională, orice lege poate fi contestată în termen de 5 zile la Curtea Constituțională, apoi merge la promulgare la șeful statului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevi și studenți, “parlamentari” pentru o zi. Au făcut și proiecte de legi, care vor ajunge în Parlament
Elevi și studenți, “parlamentari” pentru o zi. Au făcut și proiecte de legi, care vor ajunge în Parlament

Peste 100 de elevi și studenți din țară au fost “parlamentari” pentru o zi, într-un demers care încurajează tinerii să se implice în viața politică, prin elaborarea și dezbaterea de proiecte legislative.

Ce vor păți parlamentarii scandalagii. Mesaj către revoltata Șoșoacă: ”Era să mă mâncați, doamnă!”
Ce vor păți parlamentarii scandalagii. Mesaj către revoltata Șoșoacă: ”Era să mă mâncați, doamnă!”

Pentru ca nu au reușit până acum să oprească scandalurile, injuriile și îmbrâncelile din Parlament, aleșii și-au modificat din nou regulamentul de funcționare, iar cel nou cuprinde mai multe sancțiuni.  

Alegeri legislative în Grecia: Conservatorii obţin o majoritate absolută
Alegeri legislative în Grecia: Conservatorii obţin o majoritate absolută

Partidul conservator al premierului Kyriakos Mitsotakis a câştigat clar alegerile generale de duminică din Grecia şi se aşteaptă să obţină majoritatea absolută în Parlament, potrivit rezultatelor parţiale, informează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.