Cristian Ghinea a demisionat din conducerea USR

cristian ghinea
Agerpres

Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a anunțat, miercuri, că demisionează din conducerea USR. 

Fostul ministru a transmis că demisionează din funcția de vicepreședinte și membru în Biroul Național al USR pentru a se ocupa de monitorizarea PNRR. 

Ghinea a transmis un mesaj colegilor săi în care își justifica deciza. 

"Dragi colegi, vă anunț prin prezenta decizia mea de a demisiona din poziția de vicepreședinte și membru în Biroul Național al USR începând cu data de 1 ianuarie 2022. Motivul imediat al acestei decizii ține de două proiecte pe care le demarez împreună cu colegii europarlamentari Dragoș Pîslaru și Vlad Botoș, proiecte de monitorizare și asistență pentru PNRR. Aceste fonduri vin din bugetul Parlamentului European, dar sunt la dispoziția europarlamentarilor, pe bază de proiecte de comunicare/cercetare/politici publice", a transmis el. 

Fostul ministru a precizat că din ianuarie vor lansa platforma de monitorizare a PNRR și apoi imediat publicații și activități de asistență pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri.

Citește și
cristian ghinea
Ghinea, după ce Ciolacu a spus că s-a întâlnit cu un comisar european: A vorbit prin semne, că nu știe boabă de limbi străine
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"Am consultat juriști și opiniile legate de o obligație statutară de a mă retrage sunt împărțite. Prefer să o fac, în spiritul deciziei noastre colective. Voi rămâne alături de USR și de echipa de management, activ și implicat, ca membru. În definitiv, de când am intrat în USR, din 5 formate de BN am fost prezent în două. Renunțarea la funcție și revenirea în postura de membru este deci mai degrabă o revenire la o normalitate", a mai spus Ghinea. 

El a făcut o retrospectivă a ultimilor ani: "Sunt tare mândru de contribuțiile avute la drumul nostru comun. La extindere (de la aproape deloc la 1500 de filiale), la proiectul Fără Penali, unde Dan a condus o caravană și eu pe cealaltă, la poziționarea anti CpF, la alegerea doctrinei liberale moderne, afilierea la ALDE, cele două programe de guvernare pe care le-am coordonat. Promit să mai fac din astea. Am construit împreună forța liberală, modernizatoare care va schimba România".

"Drumul nostru e încă la început. Noi, așa cum suntem, cu bune și cu rele, suntem armata care organizează reforma. De multe ori ni s-a prorocit sfârșitul și de fiecare dată am contrazis casandrele. Sunt optimist pentru 2022 și, mai ales, pentru 2024. Dar, evident, depinde de noi toți. Pe termen scurt, voi termina de scris cartea la care lucrez împreună cu Fundația Friedrich Naumann despre liberalismul așa cum ar trebui să fie, aplicat zi de zi. Și, obsesiv cum mă știți și tot optimist, voi face tot ce pot pentru ca PNRR să devină în realitate sutele de km de autostradă și căi ferate, miile de școli renovate, miile de laboratoare de informatică, miile de gospodării care vor avea pentru prima dată apă, cele patru mii de piste de bicicletă, zecile de mii de hectare de pădure nouă, milioanele de metri pătrați de clădiri renovate energetic la care am muncit atâta. Și zecile de reforme care pot schimba România”, a încheiat Ghinea mesajul către colegii săi.  

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Delegaţia USR pentru consultările de la Cotroceni: Cioloş, Barna, Dragu, Ion şi Ghinea
Delegaţia USR pentru consultările de la Cotroceni: Cioloş, Barna, Dragu, Ion şi Ghinea

Biroul Naţional al USR a stabilit, într-o şedinţă, joi seară, componenţa delegaţiei partidului pentru consultările de la Cotroceni: Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea.

Ghinea, după ce Ciolacu a spus că s-a întâlnit cu un comisar european: A vorbit prin semne, că nu știe boabă de limbi străine
Ghinea, după ce Ciolacu a spus că s-a întâlnit cu un comisar european: A vorbit prin semne, că nu știe boabă de limbi străine

Cristian Ghinea a spus că Marcel Ciolacu a vorbit prin semne, pentru că ”nu știe boabă de limbi străine”, după ce liderul PSD a declarat că s-a întâlnit cu un comisar european care i-a spus că PNRR-ul României ”este departe de a fi aprobat”.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.