Ciucă: România e pregătită să adere la Schengen; avem încredere că vom atinge curând obiectivul nostru naţional

Nicolae Ciucă

România este pregătită să adere la Spaţiul Schengen, susține premierul Nicolae Ciucă.  

 Șeful Guvernului a mai precizat că ar Executivul are toată deschiderea să ofere detalii în această privinţă partenerilor noştri europeni şi tuturor oficialilor care doresc să se convingă de acest lucru.

„Avem în vedere respectarea tuturor condiţiilor legate de ceea ce înseamnă aspectele referitoare la statul de drept, combaterea corupţiei şi a crimei organizate. În ceea ce priveşte respectarea principiilor statului de drept, la nivelul Guvernului şi al coaliţiei de guvernare, am lucrat în directă coordonare şi colaborare cu reprezentanţii Comisiei Europene, iar acum avem noul pachet de legi ale justiţiei. Acesta este deplin aliniat normelor Uniunii Europene şi vor asigura procesul de modernizare a justiţiei din România", precizează şeful Guvernului, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, România are „instituţii consolidate ale statului care îşi fac datoria şi acţionează pentru combaterea crimei organizate şi a corupţiei".

„Rezultatele celei mai recente misiuni de evaluare sunt bune, condiţiile tehnice le îndeplinim de peste 11 ani, prin urmare, avem încredere că vom atinge cât mai curând obiectivul nostru naţional de aderare la Spaţiul Schengen", subliniază premierul.

Citește și
Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă: Noile Legi ale justiţiei pun bazele modernizării sistemului judiciar
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că pensiile vor fi majorate în raport cu rata inflaţiei
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că pensiile vor fi majorate în raport cu rata inflaţiei

Veniturile pensionarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 în raport cu rata inflaţiei, a anunţat, joi, premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: Noile Legi ale justiţiei pun bazele modernizării sistemului judiciar
Nicolae Ciucă: Noile Legi ale justiţiei pun bazele modernizării sistemului judiciar

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că noile Legi ale justiţiei, adoptate de Parlament pun bazele modernizării sistemului judiciar şi este un demers prin care justiţia din România se aliniază la valorile europene.

Marcel Ciolacu, despre o posibilă demisie a ministrului Apărării: „Dacă va interveni o demisie, atunci vom lua act de ea”
Marcel Ciolacu, despre o posibilă demisie a ministrului Apărării: „Dacă va interveni o demisie, atunci vom lua act de ea”

Marcel Ciolacu a afirmat că era normal ca premierul Nicolae Ciucă să discute cu ministrul Apărării Vasile Dîncu, după afirmaţiile celui din urmă despre războiul din Ucraina.

Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia
Ce i-a transmis Nicolae Ciucă ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce a îndemnat la negocieri între Ucraina și Rusia

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns, luni, în fața premierului Nicolae Ciucă, după ce a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze cu Rusia și mai multe voci i-au cerut demisia.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă