Cîțu l-a demis pe Bjoza din funcția de secretar de stat: ”Atitudine extrem de periculoasă”

Octav Bjoza
Agerpres

Premierul Florin Cîțu l-a demis, marți, pe Octav Bjoza, din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989.

Bjoza este, de asemenea, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și a fost prima persoană decorată de președintele Klaus Iohannis în primul său mandat, în decembrie 2014.

Premierul Cîțu a transmis într-un comunicat de presă că a luat această decizie din cauza ”atitudinii” lui Bjoza, care este ”extrem de periculoasă pentru valorile democratice”.

Șeful Guvernului a explicat că fostul demnitar român a pus ”în discuție dimensiunile Holocaustului” și a încercat să pună ”pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România”.

O societate democratică și civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului și a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Este obligatia justitiei de a-i aduce in fata legii pe cei vinovati de crime la Revolutie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice. Mai mult, încercarea de a justifica și de a aduce argumente pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului.

O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului României.” - a transmis premierul Florin Cîțu.

Un deputat PNL se declară ”uimit” de decizia premierului Cîțu

 

Un deputat PNL s-a declarat ”uimit” de decizia premierului Cîțu de a-l demite pe Bjoza. 

Parlamentarul liberal Daniel Gheorghe i-a cerut public premierului Cîțu ”să revină asupra acestei hotărâri neașteptate și neinspirate, cu atât mai surprinzătoare cu cât vine din partea unui Guvern care, prin PNL, se consideră urmașul celor care s-au jertfit în închisorile comuniste și al celor care au opus rezistență unui regim totalitar criminal și ilegitim”.

Mesajul complet al deputatului PNL Daniel Gheorghe:

Am aflat cu uimire despre decizia luată de premierul Florin Citu privind destituirea dl. Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de Stat pentru recunoasterea meritelor luptătorilor impotriva regimului comunist instaurat in România in perioada 1945-1989, din cadrul Guvernului României.

Mă surprinde să văd o astfel de decizie intempestiva, luata de-a dreptul in toiul nopții împotriva unui erou al luptei anticomuniste din România, un OM de 82 de ani care si-a sacrificat tinerețea, viața și familia în numele idealurilor de libertate și democrație, în niște timpuri când alții turnau la securitate ori se ascundeau de lașitate!

Cer public dl. prim ministru Florin Cîțu să revină asupra acestei hotărâri neașteptate și neinspirate, cu atât mai surprinzătoare cu cât vine din partea unui Guvern care, prin PNL, se consideră urmașul celor care s-au jertfit în închisorile comuniste și al celor care au opus rezistență unui regim totalitar criminal și ilegitim.
D-le Florin Citu, este nedrept să fie îndepărtat din Guvernul României un om care reprezintă nu doar o persoană fizică, ci este el însuși un autentic simbol al rezistenței românești din calea marxism-leninismului impus prin crimă și brutalitate de tancurile sovietice!

Dl. Florin Cîțu, sunteți dator pentru opinia publică să explicați logica acestui gest care pentru mine, asemeni multor altor liberali și oameni interesați mai mult ori mai puțin de politică dar care prețuim memoria anticomunista din România, a lăsat gustul amar al unei stări de fapt în care la 30 de ani de la Revoluția din 1989, oamenii care au salvat demnitatea acestei națiuni sunt alungați din nou la marginea societății! In speranța că anii '50 nu se vor mai întoarce niciodată iar regimul comunist odios va rămâne condamnat pentru totdeauna, cu tot cu anchetele bestiale, verdictele mincinoase și dosarele ticăloasei securități, vă rog să reveniți asupra acestei decizii de demitere a dl. Octav Bjoza.

Doresc să transmit pe aceasta cale publică toate urările mele de bine dl. Bjoza și încă un lucru: sunt mândru că vă sunt conational, vă sunt recunoscător pentru tot ceea ați făcut pentru România și sunteți unul dintre Românii despre care urmașii sunt datori să știe că au stat drepți în cea mai cruntă clipa a istoriei noastre!”

Cine este Octav Bjoza

 

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii Octav Bjoza este prima persoană care a fost decorată de președintele Klaus Iohannis în decembrie 2014, aflat la început de mandat, cu Ordinul Național ”Steaua Romaniei” în grad de Cavaler.

Șeful statului a susținut un discurs, după acordarea decorației și în final, și a ciocnit un pahar de șampanie cu reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici, invitați la eveniment.

 

 

Klaus Iohannis a precizat că oferă cea mai înalta decorație a statului român președintelui AFDPR, pentru că o merită din plin.

”Este prima decorație pe care o confer în calitate de președinte al României și de aceea am ținut că această să fie acordată dumneavoastră, în chip simbolic, în numele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, din câteva motive”, a mai precizat Iohannis în decembrie 2014.

Un alt motiv pentru care a acordat această distincție este, potrivit președintelui României, ”faptul că prin acest moment, vrea să marcheze începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, și anume ”un președintele care pune înainte de toate modelele din societate”.

Imediat după acest eveniment, tot în 2014, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului l-a criticat pe președintele Iohannis pentru decizia de a acorda Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler lui Octav Bjoza.

Organizația a afirmat atunci că Bjoza este un fost deținut politic “care se afișează public cu un partid susținător al Mișcării Legionare și al neo-nazismului”.

“Decorarea unui susțînător, declarat, al Mișcării Legionare, cu Ordinul Național „Steaua României” poate fi interpretată că o omagiere adusă, de Administrația Prezidențială, acelei mișcări naționalistă, fascistă, criminală. Fără condamnarea explicită a Mișcării Legionare, fără delimitarea clară a Administrației Prezidențiale de ideile Mișcării Legionare propovăduite activ, îmbrățișate, omagiate și date drept exemplu de către domnul Bjoza, Președintele României, pentru noi, a semnat un dezamăgitor act de populism.” - se arăta în comunicatul de atunci. 

Potrivit News.ro, acum în vârstă de 82 de ani, Octav Bjoza a fost arestat în 1958, fiind acuzat că, „împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă «Garda Tineretului Român» din Braşov, care avea drept scop înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov, la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958, pentru delictul de „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale”. Procesul a durat o singură zi, de la ora 7.00 la ora 22.00.

Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava – Fortul „13”, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării, ca Bacul „4”, Periprava Centru şi Periprava – Secţia Grindu, de unde a fost eliberat în , 23 iunie 1962.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primul atac la adresa presedintelui Klaus Iohannis:
Primul atac la adresa presedintelui Klaus Iohannis: "Poate fi interpretata ca o omagiere adusa acelei miscari fasciste"

Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului il critica pe presedintele Klaus Iohannis pentru decizia de a acorda Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler lui Octav Bjoza, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici.

Klaus Iohannis: Este obligatia justitiei de a-i aduce in fata legii pe cei vinovati de crime la Revolutie
Klaus Iohannis: Este obligatia justitiei de a-i aduce in fata legii pe cei vinovati de crime la Revolutie

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, dupa ce l-a decorat pe Octav Bjoza, presedintele AFDPR, ca este obligatia justitiei de a-i identifica si de a-i aduce in fata legii pe cei vinovati de crime la Revolutie sau pe tortionarii din anii '50-'60.

Prima decoratie din mandatul de presedinte al lui Iohannis.
Prima decoratie din mandatul de presedinte al lui Iohannis. "Am decis sa ii acord cea mai inalta distinctie a statului roman"

Klaus Iohannis a anuntat pe contul de Facebook ca va conferi, luni, prima decoratie din mandatul de presedinte lui Octav Bjoza, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.