Ciolacu: Cîţu vrea să vândă, pe nimic, cele mai puternice şi rentabile companii de stat

Marcel Ciolacu
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că premierul Florin Cîţu vrea să vândă "pe nimic" cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat, astfel că social-democraţii se vor opune acestei încercări "cu toate forţele".

"Nu le-a ajuns cât au furat în pandemie! După împrumuturile uriaşe de 30 de miliarde de euro, făcute anul trecut, Cîţu pune acum la cale cel mai mare jaf din istoria modernă a ţării. Vrea să vândă - pe nimic! - cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat. Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde de lei. Au încercat să facă asta şi anul trecut. Nu le-a mers! Şi acum ne vom opune, cu toate forţele", a scris Ciolacu, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a adăugat că "nu trebuie să treacă" proiectul premierului de abrogare a legii iniţiate de PSD şi votate anul trecut prin care timp de doi ani au fost suspendate orice tranzacţii cu activele statului.

"România trebuie să acţioneze la fel ca celelalte state europene - Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, ţări care îşi protejează companiile strategice în această perioadă de criză provocată de pandemie", a susţinut Ciolacu.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale va fi abrogată, ca un semnal pentru piaţa de capital, în sensul atragerii de noi investiţii străine în România.

Citește și
Florin Cîţu
Florin Cîţu: Circulă un fake news despre o scrisoare a CE pentru Finanţe. Documentul e în engleză, o barieră pentru PSD
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Ceea ce facem noi prin abrogarea legii nu înseamnă neapărat că mâine vom începe să vindem. Nu, este un semnal pe care-l dăm pieţei de capital, investitorilor străini că în România proprietatea privată este sfântă, în primul rând, şi, în al doilea rând, că nu suntem o ţară care nu doreşte să vină investitori. Deci, suntem o economie deschisă, o economie modernă, care ştie să lucreze cu instrumentele pieţei de capital", a declarat prim-ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cîţu: Vom abroga cu totul Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale
Cîţu: Vom abroga cu totul Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale va fi abrogată, ca un semnal pentru piaţa de capital, în sensul atragerii de noi investiţii străine în România.

Florin Cîţu: Circulă un fake news despre o scrisoare a CE pentru Finanţe. Documentul e în engleză, o barieră pentru PSD
Florin Cîţu: Circulă un fake news despre o scrisoare a CE pentru Finanţe. Documentul e în engleză, o barieră pentru PSD

Premierul Florin Cîţu susţine că de câteva zile circulă un fake news despre o scrisoare a Comisiei Europene pentru Ministerul Finanţelor, afirmând că documentul este în limba engleză iar acest lucru este o "barieră" pentru PSD.

Florin Cîțu anunță o creștere economică „solidă” în 2021. „O revenire a economiei în V”
Florin Cîțu anunță o creștere economică „solidă” în 2021. „O revenire a economiei în V”

Florin Cîțu afirmă că o creștere economică „solidă” se va înregistra în 2021, pentru că în 2020 a fost "cea mai rapidă revenire din istorie după o perioadă de criză".

Premierul Cîțu: ”Dacă păstrăm această tendinţă, putem să redeschidem şcolile pe 8 februarie”
Premierul Cîțu: ”Dacă păstrăm această tendinţă, putem să redeschidem şcolile pe 8 februarie”

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că îşi doreşte redeschiderea şcolilor, însă a subliniat că acest lucru este condiţionat de pandemia de COVID-19.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.