Cine este Anca Dragu, prima femeie care devine preşedintele Senatului în România

Anca Dragu
Inquam/ George Calin

Senatorul USR PLUS Anca Dragu a fost aleasă, la 21 decembrie 2020, în funcţia de preşedinte al Senatului. Ea a obţinut 75 de voturi "pentru" şi 51 "împotrivă".

 

Anca Dragu s-a născut la 3 mai 1972.

A absolvit Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate, specializarea Finanţe şi Bănci, în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1996).

A urmat, între anii 1999-2000, un program de studii postuniversitare la Universitatea Georgetown, Programul de Burse pentru Europa Centrală şi de Est şi la Universitatea "George Washington", Washington DC.

Citește și
camera
Nume noi în viitorul Parlament. Senatorul după care a fost numită o stradă şi soţii aleşi în camere diferite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Are un master în Politici Publice şi Aderare la UE, absolvit în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (2006), potrivit https://www.usrplus.ro/.

Este doctor în ştiinţe economice (2010), în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a României (1996-2001); economist în cadrul Biroului Regional pentru România şi Bulgaria de la Bucureşti, al Fondului Monetar Internaţional (2001-2013).

Analist economic în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare din cadrul Comisiei Europene (2013-2015).

A fost ministru al Finanţelor Publice în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş (17 noiembrie 2015-4 ianuarie 2017).

În perioada 2019-2020 a deţinut funcţia de director general adjunct al E.ON România, fiind coordonator al departamentelor de Afaceri Publice, Reglementare, Comunicare şi CSR, notează https://aspeninstitute.ro/.

Este membră în Biroul Naţional şi a candidat din partea Alianţei USR PLUS la Senat, circumscripţia Bucureşti, în contextul alegerilor legislative din 6 decembrie 2020.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simion, despre o posibilă sancționare a senatoarei Șoșoacă: "O trimitem la un alt medic"

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, luni, că aşteaptă verificările solicitate de Senat în privinţa adeverinţei medicale a senatoarei Diana Şoşoacă, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.

Nume noi în viitorul Parlament. Senatorul după care a fost numită o stradă şi soţii aleşi în camere diferite
Nume noi în viitorul Parlament. Senatorul după care a fost numită o stradă şi soţii aleşi în camere diferite

Viitorul parlament va avea deputați și senatori cu experiență, dar și nume noi. Și nu vorbim doar de cei din partidul AUR, surpriza acestor alegeri, dar și de reprezentanți ai celorlalte formațiuni politice.

Dacian Ciolos si Anca Dragu nu au vrut sa piarda timpul la comisiile care cauta
Dacian Ciolos si Anca Dragu nu au vrut sa piarda timpul la comisiile care cauta "gaura" din buget. Ce scrisoare au trimis

Dacian Ciolos si Anca Dragu nu s-au prezentat joi in fata comisiilor parlamentare de buget-finante. Cei doi erau asteptati sa dea declaratii in scandalul "gaurii de 10 miliarde de lei", in calitate de fost premier si fost ministru de Finante.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.