CCR a admis sesizarea PSD. Numirile şefilor interimari de la TVR şi Radio sunt neconstituţionale

CCR
Agerpres

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, sesizarea Partidului Social Democrat şi a decis că Hotărârile Parlamentului privind numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR sunt neconstituţionale.

 

Potrivit Agerpres, Curtea Constituţională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi:

* A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr.32/2021 privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune;

* A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr.31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Televiziune.

Citește și
stare de alerta
CCR a decis că legea prin care s-a instituit starea de alertă este constituțională
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit unui comunicat al CCR, pentru pronunţarea acestor soluţii, Curtea a constatat că cele două hotărâri ale Parlamentului au fost adoptate cu încălcarea principiului constituţional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală.

"Astfel, au fost nesocotite prevederile art.19 şi 20 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, întrucât Parlamentul a invocat aplicabilitatea art.21 alin.(1) şi (3) din aceeaşi lege, fără a fi întrunită condiţia din ipoteza normativă a acestui text legal, respectiv situaţia specială a situaţiei tranzitorii dintre două legislaturi parlamentare, în care este permisă numirea unui director general interimar al Societăţi Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune", spune CCR.

În sesizările depuse la CCR, PSD susţinea că Hotărârile Parlamentului prin care Ramona Săseanu a fost numită director general interimar la Societatea Română de Televiziune şi Liviu Popescu director general interimar la Societatea Română de Radiodifuziune au fost emise cu încălcarea art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţie.

Social-democraţii consideră că nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de lege în privinţa numirii celor doi, încălcându-se şi alin. (3) şi (5) ale art. 1 din Legea fundamentală, care prevăd că România este stat de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Pe 11 mai, Ramona Săseanu şi Liviu Popescu au fost numiţi de Parlament directori generali interimari ai SRTv, respectiv SRR, după ce plenul a respins rapoartele de activitate şi conturile de execuţie bugetară pe anii 2017, 2018, 2019 ale instituţiilor, ceea ce a dus de demiterea Consiliilor de Administraţie ale celor două societăţi.

"În mod abuziv, deşi ora era înaintată, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au hotărât convocarea Birourilor permanente reunite în vederea sesizării celor două comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a dezbate propunerea de numire a unui director general interimar al Societăţii Române de Televiziune. La insistenţele Grupului parlamentar PSD, a fost acordat un termen foarte scurt, contrar tuturor cutumelor parlamentare, de o oră pentru a oferi posibilitatea altor candidaţi să-şi depună candidatura. Împotriva dispoziţiilor regulamentare şi legale, comisiile, în aceeaşi zi, au înaintat avizul comun prin care au analizat trei candidaturi depuse şi au propus plenului reunit numirea în funcţia de director general interimar a doamnei Ramona Săseanu", se arată în contestaţia PSD depusă împotriva numirii directorului interimar în fruntea SRTv.

O motivaţie similară a fost exprimată de PSD în contestaţia depusă împotriva numirii lui Liviu Popescu la SRR.

Potrivit documentelor trimise de social-democraţii la CCR, la SRTv şi SRR au fost numiţi directori generali interimar "prin interpretarea greşită a legii şi încălcarea acesteia".

"Singura prevedere legală aplicabilă situaţiei din data de 11 mai 2021 ar fi fost încadrarea în art. 46 alin (7), întrucât au fost respinse de către plenul reunit al Parlamentului rapoartele de activitate şi de execuţie bugetară, fiind necesară, ulterior, declanşarea procedurii de numire a unui nou Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, fără a avea posibilitatea conferită de textul legal de a numi un director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Nimic nu a împiedicat majoritatea ca, în cadrul unui Birou permanent reunit, să declanşeze această procedură, cu atât mai mult cu cât cvorumul de şedinţă a fost îndeplinit. În schimb, a fost numit un director general interimar prin interpretarea greşită a legii şi încălcarea acesteia", se mai arată în contestaţia privind numirea de la SRTv, un argument similar fiind şi în contestaţia privind numirea de la SRR.

În 11 mai, Parlamentul a decis numirea Ramonei Săseanu, propusă de PNL, în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, cu 240 voturi "pentru" şi 135 "împotrivă".

Liviu Popescu, propus de USR PLUS, a fost numit de Parlament director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune cu 237 voturi "pentru" şi 134 "împotrivă".

Procedurile de numire a directorilor SRR şi TVR trebuie reluate după publicarea motivării CCR

 

Curtea Constituţională a dat dreptate social-democraţilor în privinţa radioului şi televiziunii publice, iar procedurile pentru numirea directorilor interimari ai celor două instituţii trebuie reluate în Parlament, a declarat joi purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.

"Curtea Constituţională s-a pronunţat astăzi în unanimitate privitor la sesizarea PSD referitoare la ilegalitatea comisă în numirea directorilor de la radio şi de la Televiziunea Română. Curtea Constituţională a dat dreptate PSD, constatând că aceştia au fost numiţi în dispreţul legii, fără respectarea procedurilor şi a legilor ţării. I-am avertizat (pe cei din coaliţia de guvernare - n.r.), dar au continuat cu această atitudine de dispreţ total asupra legii în România şi au continuat cu demiterea Avocatului Poporului", a spus Oprea, la Palatul Parlamentului.

Acesta a menţionat că Parlamentul trebuie să reia procedura de numire a directorilor interimari de la TVR şi SRR.

"Decizia CCR va intra în vigoare în momentul publicării motivării. Din acel moment, directorii interimari de la TVR şi radio nu vor mai putea fi directori şi vor trebui să reia în Parlament toate procedurile", a afirmat Oprea.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ciolacu, după revocarea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului: Depunem sesizare la CCR
Ciolacu, după revocarea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului: Depunem sesizare la CCR

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că joi va fi depusă sesizare la Curtea Constituţională în privinţa modului în care a avut loc procedura de revocare a Avocatului Poporului.

CCR a decis că legea prin care s-a instituit starea de alertă este constituțională
CCR a decis că legea prin care s-a instituit starea de alertă este constituțională

Curtea Constituţională a României a decis marţi că Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care a fost instituită în anul 2020 starea de alertă, este constituţională.

Șeful DNA: Sute de dosare cu prejudicii de miliarde de euro, clasate după o decizie a CCR
Șeful DNA: Sute de dosare cu prejudicii de miliarde de euro, clasate după o decizie a CCR

Procurorii anticorupție au fost nevoiți să claseze sute de dosare de corupție, cu prejudicii de peste 4 miliarde de euro, din cauza unei decizii a Curții Constituționale.

Marcel Ciolacu: PSD va contesta la CCR numirile interimare de la SRTv şi SRR, vom scrie și la Comisia Europeană
Marcel Ciolacu: PSD va contesta la CCR numirile interimare de la SRTv şi SRR, vom scrie și la Comisia Europeană

PSD va contesta la Curtea Constituţională numirile interimare de la Societatea Română de Televiziune şi de la Societatea Română de Radiodifuziune, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.