Budapesta: România are toate argumentele în favoarea aderării la Schengen

bogdan aurescu, peter szijjarto
Agerpres

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat, marți, că Ungaria consideră că România are toate argumentele în favoarea aderării la Schengen.

Ungaria are un interes întemeiat în menţinerea parteneriatului strategic cu România, care este esenţial pentru evitarea recesiunii, pentru securitatea energetică şi gestionarea valului migrator, a declarat, marţi, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto (foto, dreapta), la o conferinţă de presă la Budapesta după o întrevedere cu omologul său român Bogdan Aurescu (foto, stânga), relatează agenţia MTI şi hirado.hu, citate de Agerpres.

''Există întotdeauna interese contrare, există întotdeauna elemente perturbatoare care fac zgomot pentru a părea că sunt majoritare. Dar obiectivul guvernelor celor două ţări este de a menţine parteneriatul strategic pentru că acesta este în interesul naţiunilor noastre'', a subliniat Szijjarto.

Ministrul ungar a amintit că guvernul de la Budapesta consideră minorităţile etnice ale fiecărei ţări ca fiind o resursă pentru relaţiile bilaterale. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că sprijinul bugetar alocat minorităţii naţionale româneşti din Ungaria a crescut de şase ori din 2010 încoace, iar sprijinul acordat Bisericii Ortodoxe a crescut de şapte ori, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Budapesta, despre importanța României pe piața de export

Peter Szijjarto a evidenţiat că parteneriatul strategic este de mare ajutor în abordarea cu succes a trei dintre cele mai importante provocări ale timpului prezent: cea economică, cea energetică şi cea a migraţiei.

Citește și
Dacian Ciolos
Cioloş: Există o şansă foarte bună la începutul lui decembrie ca România să intre în Schengen
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

''Uniunea Europeană se îndreaptă în prezent cu paşi repezi spre recesiune'', a cărei contracarare este ajutată de performanţa atingerii unui volum record de circa 10 miliarde de euro în schimburile comerciale româno-ungare anul trecut, iar anul acesta comerţul bilateral a crescut cu încă 29%, a remarcat şeful diplomaţiei ungare.

El a reamintit că România este a treia cea mai importantă piaţă de export pentru economia ungară, o piaţă pe care mai multe companii ungare importante îşi sporesc constant prezenţa, cum ar fi Mol cu 245 de benzinării, OTP cu 97 de sucursale bancare şi Richter cu peste 600 de angajaţi.

România joacă de asemenea un rol esenţial în diversificarea aprovizionării Ungariei cu gaz natural, facilitată de extinderea capacităţii de interconectare între cele două ţări de la 1,75 la 2,5 miliarde de metri cubi pe an.

De asemenea, în curând va fi semnat un acord cvadripartit, care va permite Ungariei să importe electricitate verde din Azerbaidjan, prin Georgia şi România.

Potrivit lui Peter Szijjarto, România şi Ungaria cooperează de asemenea în gestionarea migraţiei ilegale la frontiere, iar eficacitatea autorităţilor române face posibil pentru Ungaria să se concentreze asupra frontierei sale sudice, unde autorităţile ungare au împiedicat numai anul acesta circa 250.000 de tentative de intrări ilegale.

''Aşadar, acestea sunt trei provocări foarte importante, cu care ne confruntăm astăzi: evitarea recesiunii economice, crearea securităţii energetice şi menţinerea migranţilor în afara ţării. Parteneriatul strategic cu România ne va ajuta în aceste trei chestiuni importante, prin urmare suntem clar interesaţi în menţinerea acestui parteneriat'', a rezumat Peter Szijjarto.

Budapesta: „Aderarea României nu este o problemă politică, ci una practică”

Dat fiind că la graniţa Ungariei cu România nu există presiune migraţionistă, toate argumentele sunt în favoarea faptului că Bucureştiul a îndeplinit condiţiile aderării la spaţiul Schengen, a apreciat ministrul ungar.

Condiţiile prealabile ale aderării României la spaţiul Schengen sunt stipulate clar în legislaţie, deci aderarea nu este o problemă politică, ci una practică, a mai menţionat el la conferinţa de presă, răspunzând întrebării unui jurnalist.

"Decizia nu trebuie adoptată pe baza unei ficţiuni ştiinţifice, ci în urma unei analize fondate pe fapte (...) Nu ne place să abordăm astfel de probleme pe baze ideologice şi politice", a explicat ministrul ungar.

"Nu pot decât să sper că nu numai aderarea României la Schengen, ci toate problemele din Uniunea Europeană în general vor fi soluţionate pe baza faptelor şi a performanţei reale. Sunt naiv, desigur, pentru că, dacă ar fi fost aşa, Ungaria ar fi primit deja acces la toate fondurile europene", a adăugat el, potrivit hirado.hu.

Răspunzând unei alte întrebări, Peter Szijjarto a menţionat că unii politicieni din UE, inclusiv şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, spun deja că sancţiunile împotriva Rusiei nu au fost menite să pună capăt războiului din Ucraina, ceea ce în opinia ministrului ungar dovedeşte că aceste măsuri nu funcţionează şi că este timpul să fie revizuite. La reuniunea de luni a Consiliului Afacerilor Externe al UE, "o parte din discuţii s-au desfăşurat într-un mod care a lăsat puţin spaţiu minţii lucide şi dezbaterii calme", a remarcat şeful diplomaţiei ungare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Opoziția din Suedia se opune aderării României la Schengen, susținută de guvernul minoritar
Opoziția din Suedia se opune aderării României la Schengen, susținută de guvernul minoritar

România pare să aibă un nou obstacol în calea spre Schengen. Guvernul minoritar de la Stockholm nu are sprijin în Parlament pentru extinderea spațiului Schengen. Atât social-democrații cât și democrații suedezi resping ideea.

Cioloş: Există o şansă foarte bună la începutul lui decembrie ca România să intre în Schengen
Cioloş: Există o şansă foarte bună la începutul lui decembrie ca România să intre în Schengen

Europarlamentarul Dacian Cioloş afirmă că „există o şansă foarte bună” ca România să fie acceptată în spaţiul Schengen la începutul lui decembrie a acestui an.

Klaus Iohhanis s-a întâlnit cu Emmanuel Macron pentru a discuta pe tema aderării României la spaţiul Schengen
Klaus Iohhanis s-a întâlnit cu Emmanuel Macron pentru a discuta pe tema aderării României la spaţiul Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri, la Palatul Elysee,cu omologul francez, Emmanuel Macron, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.