Bichineţ: Bugetul este ca Făt Frumos din lacrimă, adică apare foarte, foarte greu

Corneliu Bichinet
Inquam Photos/ Octav Ganea

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a declarat că bugetul este "ca Făt Frumos din lacrimă" şi a afirmat că "apare foarte, foarte greu".

"Bugetul este ca Făt Frumos din lacrimă, adică apare foarte, foarte greu.

În loc să vină la Parlament în noiembrie, a ajuns în februarie, după ce l-am votat cum l-am votat, unii l-au susţinut, unii l-au respins a ajuns pe masa preşedintelui care, ce să vezi, a făcut un prim pas. Se ştie că paşii domniei sale sunt foarte bine calculaţi şi rari, l-a citit, mi se pare că l-a înţeles şi l-a respins. Nu a fost suficient, a fost trimis şi la CCR, care a respins toate argumentele preşedintelui. Acum noi suntem puşi în situaţia de prisos, dacă CCR s-ar substitui Parlamentului înseamnă că acest buget este bun. Noi, cei de la PMP, rămânem la vot, respingem, nu votăm acest buget pentru ca îl considerăm populist", a declarat Bichineţ în plenul reunit al Parlamentului, potrivit Agerpres.

Deputatul i-a sugerat ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, "să îşi ia treaba mai în serios".

"Să spulbere ideile jignitoare cum ca primeşte în plic sau în plicuri bugetul de la alţi finanţişti din PSD. În aceste condiţii, un buget rău, prost croit e mai bun decât să nu fie niciun buget în ţară", a punctat deputatul.

Citește și
Eugen Teodorovici
Teodorovici, către un senator PNL : ”După ce că ești urât, mai ești și prost. Chiparosule!”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
PSD afirmă pe Facebook că bugetul va elimina
PSD afirmă pe Facebook că bugetul va elimina "wc-urile medievale" şi va aduce termopane

Postarea a apărut pe pagina de Facebook a partidului cu câteva minute înaintea adoptării bugetului în Parlament. 

Teodorovici, către un senator PNL : ”După ce că ești urât, mai ești și prost. Chiparosule!”
Teodorovici, către un senator PNL : ”După ce că ești urât, mai ești și prost. Chiparosule!”

Dezbaterile din comisiile reunite de buget finanțe din Camera Deputaților și din Senat au durat, miercuri, mai puțin de o oră, fara sa existe discuții punctuale pe amendamentele opoziției.

Liderul senatorilor PNL: ”Este clar că România se îndreaptă cu paşi repezi spre dezastru”
Liderul senatorilor PNL: ”Este clar că România se îndreaptă cu paşi repezi spre dezastru”

Liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după dezbaterea Legii bugetului în comisii, că ministrul Finanţelor Publice a refuzat să semneze o declaraţie pe proprie răspundere că datele prezentate în buget sunt reale.

Parlamentul a votat bugetul de stat pe 2019 în forma respinsă de Klaus Iohannis, fără modificări
Parlamentul a votat bugetul de stat pe 2019 în forma respinsă de Klaus Iohannis, fără modificări

Bugetul pe 2019 a fost adoptat miercuri, după ce şeful statului l-a contestat la CCR, apoi a cerut reexaminarea sa în Parlament. 

PSD: Iohannis ar trebui să îşi ceară scuze de la cei pe care i-a afectat prin blocarea bugetului
PSD: Iohannis ar trebui să îşi ceară scuze de la cei pe care i-a afectat prin blocarea bugetului

PSD susţine, într-un comunicat, că „preşedintele Iohannis îi minte din nou pe români în încercarea de a explica de ce a luat decizia de a bloca adoptarea bugetului pentru anul 2019”.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă