Băsescu: „Rutte dispreţuieşte România. Iohannis are obligaţia să se bată ca acest individ să nu devină secretar general NATO”

Traian Băsescu
Getty

Traian Băsescu a afirmat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis s-a trezit târziu dacă a vrut un post european, dar a precizat că este de dat o bătălie împotriva lui Mark Rutte, despre care a menţionat că dispreţuieşte România.

Băsescu a mai declarat că Iohannis are obligaţia să se bată ca Mark Rutte să nu devină secretar general NATO.

Traian Băsescu a fost întrebat, marţi seară, de ce crede că alegerile prezidenţiale au fost devansate.

„Cred că singura explicaţie este legată de opţiunea preşedintelui Iohannis de a se bate pentru o funcţie la nivel european sau la nivel NATO. Altă explicaţie nu există. Pentru că e dificil să organizeze alegeri în septembrie, să stai cu doi preşedinţi până la sfârşitul lui decembrie. E o perioadă lungă în care ai şi preşedinte ales, şi preşedinte în funcţie. E dificil. Dar aici aş trage un semnal. Aici vorbeşte experienţa mea în Uniunea Europeană. Dacă vizează un post la Uniunea Europeană trebuie să fie foarte atent pentru că postul de preşedinte al Comisiei Europene, care este cel mai important. Este dat, Ursula va fi în continuare preşedinta Comisiei pentru că e susţinută de PPE”, a declarat Traian Băsescu la Digi24, potrivit News.ro.

Băsescu: „Funcţiile la Uniunea Europeană sunt ocupate”

„Postul de preşedinte al Parlamentului este dat, este doamna Metsola care va merge la reînnoirea mandatului de preşedinte al Parlamentului. Postul de preşedinte al Consiliului European în mod cert va reveni Renew pentru că Franţa nu poate să rămână fără niciun om din cei patru. Iar postul de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă este ocupat de socialistul Borrell . Socialiştii nu au niciun alt portofoliu important, deci funcţia de Înalt Reprezentant va rămâne la socialişti”, a declarat Traian Băsescu.

Citește și
iohannis nato ue rusia
"Suntem sau nu egali?". Iohannis, prins la mijloc în lupta pentru putere din NATO și UE, influențată direct de Rusia
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

El a precizat că Iohannis se poate lupta cu Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO.

“În opina mea, funcţiile la Uniunea Europeană sunt ocupate. Dacă este de făcut ceva e dat o bătălie împotriva lui Mark Rutte. Mark Rutte este premierul Olandei, om care dispreţuieşte România. Asta este părerea mea şi preşedintele Iohannis are obligaţia să se bată ca acest individ să nu devină secretar general NATO”, a explicat fostul preşedinte al României.

„Iohannis s-a trezit târziu dacă a vrut un post european”

Traian Băsescu a mai fost întrebat dacă se poate schimba ceva în cazul lui Iohannis, având în vedere că şansele lui sunt mici acum pentru a ajunge secretar general NATO.

“Cred că s-a trezit târziu dacă a vrut un post european. Jocurile par nefinalizate la Uniunea Europeană, la NATO este clar, dacă SUA s-au angajat împreună cu Marea Britanie va fi greu, dar nu e imposibil. România trebuie să respingă ideea cu Mark Rutte secretar general NATO pentru că e o funcţie din care influenţezi activitatea publică, cea de secretar general NATO, în niciun caz pe cea militară. Aici sunt generalii americani care sunt şefii operaţiunilor, dar imaginea publică şi ceea ce poţi să spui ca civil aflat în fruntea NATO este influenţată de secretarul general NATO şi România nu are nevoie de un om care a dovedit că e ostil acestei ţări, de cele mai multe ori fără motiv”, a mai afirmat Traian Băsescu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Statul NATO care nu îl vrea pe Rutte în fruntea Alianței: „Nu putem susține alegerea unui om care a vrut să ne îngenuncheze”
Statul NATO care nu îl vrea pe Rutte în fruntea Alianței: „Nu putem susține alegerea unui om care a vrut să ne îngenuncheze”

Una dintre statele NATO se opune preluării de către premierul olandez Mark Rutte a conducerii Alianței. În momentul de față, batavul este susținut pentru funcția de secretar general de Statele Unite și de alte puteri occidentale.

"Suntem sau nu egali?". Iohannis, prins la mijloc în lupta pentru putere din NATO și UE, influențată direct de Rusia

Premierul Olandei, Mark Rutte, 57 de ani, are șanse mari de a deveni următorul secretar general al NATO, după ce a primit aprobarea Washingtonului, Londrei, Parisului şi Berlinului.

De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte
De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte

Olandezul Mark Rutte se află într-o poziţie puternică pentru a conduce NATO, deoarece SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania îl susţin. Totodată, numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat „în discuţii informale recente”.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă