Autonomia Ținutului Secuiesc, respinsă de deputați. Ce prevăd cele trei proiecte

Tinutul Secuiesc
Inquam Photos / Manases Sándor

Camera Deputaţilor a respins, joi, cele trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de doi deputaţi afiliaţi UDMR.

Astfel, s-au înregistrat 260 de voturi pentru respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, 16 voturi contra respingerii şi o abţinere. Actul normativ prevede "autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român" şi stabileşte limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc.

De asemenea, în cazul propunerii legislative privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România au fost înregistrate voturi 260 pentru respingere şi 16 voturi contra şi o abţinere. Actul normativ prevede constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone, care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale, scrie Agerpres.

În privinţa celei de a treia propuneri - "Lege Cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale" - s-au înregistrat 255 voturi pentru respingere şi 15 contra şi o abţinere. Proiectul prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu aceste proiecte. Acestea vor fi transmise la Senat, care este for decizional.

Ciolacu: Ar fi folosit doar unor extremişti

Premierul Marcel Ciolacu a salutat, joi, respingerea de către deputaţi a celor trei proiecte privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că acest subiect "ar fi folosit doar unor extremişti fără alte idei şi soluţii".

"Vreau să salut votul de astăzi din Camera Deputaţilor, prin care au fost respinse acele iniţiative toxice legate de autonomia Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală pe criterii etnice. Suveranitatea şi integritatea teritorială a României nu sunt negociabile. Cei care se agaţă de astfel de teme revizioniste, desprinse din trecut, nu înţeleg că drumul României este doar înainte. Mă bucur că Parlamentul a închis rapid acest subiect, care ar fi folosit doar unor extremişti fără alte idei şi soluţii", a spus Ciolacu, în deschiderea şedinţei de joi a Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.